''Răspunzând unei solicitări a autorităţilor judiciare belgiene, am lansat o procedură pentru ridicarea imunităţii a doi membri ai Parlamentului European. Nu va exista nicio impunitate'', a transmis Roberta Metsola, președinta PE, pe Twitter.
Ea a cerut ''tuturor serviciilor şi comisiilor să acorde prioritate acestei proceduri, în vederea încheierii ei pe 13 februarie'', data începerii celei de-a doua sesiuni parlamentare din 2023, prima desfășurându-se între 16-19 ianuarie 2022.
Este vorba despre italianul Andrea Cozzolino şi belgianul Marc Tarabella, membri ai grupului social-democraţilor europeni (S&D).
În dosarul privind primirea de bani din partea Qatarului și Marocului de către mai mulți eurodeputați și oficiali europeni pentru a susține interesele acestor țări, mai sunt anchetați Eva Kaili, demisă din funcția de vicepreședinte PE și italianul Francesco Giorgi, partenerul de viață al acesteia și asistentul lui Andrea Cozzolino.
Eva Kaili, Francesco Giorgi, fostul eurodeputat italian Pier-Antonio Panzeri şi Niccolo Figa-Talamanca, reprezentantul unui ONG, se află în arest preventiv la Bruxelles.