Finlanda și Suedia au trimis miercuri scrisorile oficiale de cerere a admiterii lor în NATO, dând astfel startul cursei pentru aderarea celor două țări nordice în cea mai mare alianță militară a Planetei.
Cererile trebuie acum evaluate și aprobate de toți cei 30 de membri ai alianței, înainte ca națiunile scandinave să poată fi acceptate. Procesul durează de obicei până la un an, dar, pe fondul războiului din Ucraina, va fi accelerat și s-ar putea încheia în numai două luni.
Dacă solicitările lor vor fi aprobate, cele două țări vor obține protecția militară colectivă a tuturor membrilor organizației și, la rândul lor, vor adăuga aproape un milion de soldați la efectivele NATO, precum și artilerie, avioane și submarine de ultimă generație. În același timp, granița actuală a Rusiei cu NATO se va dubla, ajungând la circa 2.500 de kilometri.
Entuziasmul general față de aceste aderări a fost estompat doar de președintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, care a amenințat că se va opune procesului de extindere a NATO, deoarece Suedia și Finlanda acordă azil adversarilor regimului său. Există însă un puternic sentiment general că, prin adoptarea unor măsuri potrivite, Erdogan poate fi înduplecat să renunțe la opoziția sa.
Modificarea arhitecturii europene
Extinderea alianței prin acceptarea Finlandei și Suediei constituie o schimbare uriașă a arhitecturii europene de securitate, deoarece ambele națiuni au fost legate istoric de acorduri de neutralitate.
Neutralitatea Finlandei datează din timpul celui de-al Doilea Război Mondial și de la ultima dată când a fost invadată de sovietici, în noiembrie 1939. În urma „Războiului de iarnă”, încheiat în martie 1940 și în care armata sovietică a suferit pierderi grele, Finlanda a cedat 10% din teritoriul său.
De asemenea, finlandezii au fost obligați să accepte că nu vor permite niciodată ca teritoriul lor să fie folosit pentru a ataca Rusia. În schimb, Stalin a promis că Finlanda nu va fi niciodată atacată de Rusia.
Neutralitatea Suediei datează chiar mai demult, din timpul războaielor napoleoniene. Aceasta se bazează pe un concept similar, conform căruia Suedia nu va fi niciodată târâtă într-un război cu Rusia, cu condiția ca rușii să nu înceapă un conflict militar, printr-o invazie.
Eroarea Kremlinului
Ambele națiuni au fost forțate să își regândească însă radical aranjamentele de securitate, după ce Putin a invadat Ucraina, cu trei luni în urmă.
Ucraina încheiase, la rândul ei, un acord de securitate cu Rusia, care datează din 1993, atunci când a fost de acord să predea stocurile de arme nucleare sovietice aflate pe teritoriul său, în schimbul asigurărilor că nu va fi niciodată atacată.
Putin a rupt însă unilateral această înțelegere, în momentul în care a ordonat trupelor sale să treacă granița, la 24 februarie, demonstrând, atât la Helsinki, cât și la Stockholm, că promisiunile Rusiei nu au valoare.
Ambele țări nordice se apropiaseră de structurile NATO de ceva timp, participând la ședințe de informare ale serviciilor occidentale de spionaj, precum și la exerciții militare comune, în calitate de „națiuni partenere”, însă opinia publică rămăsese fermă împotriva aderării.
Cu toate acestea, pe măsură ce finlandezii și suedezii asistau prin intermediul mass-media la ororile și distrugerile provocate de armata rusă în Ucraina, opinia publică s-a schimbat, iar majoritățile din ambele țări s-au pronunțat imediat în favoarea aderării la NATO.
Premierii finlandez, Sanna Marin, și suedez, Magdalena Andersson, și-au manifestat rapid intenția de a se alătura alianței militare transatlantice, deși s-au arătat îngrijorați că Rusia ar putea lansa represalii.
După ce au primit garanții de securitate din partea SUA, Marii Britanii, Norvegiei, Danemarcei și a altor state, Finlanda și Suedia s-au simțit însă suficient de sigure pentru a depune cererile de aderare.
Rusia nu mai sperie pe nimeni
Ca răspuns la solicitările nordicilor de a fi acceptați în organizația occidentală, Rusia a amenințat că va lua măsuri „tehnico-militare”, care ar putea include amplasarea mai multor arme nucleare și rachete în Kaliningrad - enclava europeană a Kremlinului, situată la sud de Finlanda și Suedia, dincolo de Marea Baltică.
Cu toate acestea, Putin, comandantul suprem al unei armate care și-a demonstrat limitele pe frontul ucrainean, a încercat să minimalizeze amenințarea reprezentată de includerea nordicilor în blocul militar transatlantic, în privința căreia, oricum, Moscova nu mai are de spus niciun cuvânt.
Președintele rus a afirmat că nu are „nicio problemă” cu aderarea oricăreia dintre cele două țări la NATO. Rusia ar răspunde, a continuat el, doar dacă „infrastructura” NATO ar fi mutată în oricare dintre țări.
Avantaj reciproc
Prin aderarea la alianța occidentală, Finlanda și Suedia obțin protecția oferită de Articolul 5, conform căruia un atac asupra unui membru va fi considerat un atac asupra tuturor.
De asemenea, cele două state vor fi plasate sub așa-numita „umbrelă nucleară” a NATO. Altfel spus, armele nucleare ale blocului militar transatlantic ar putea fi folosite pentru a apăra țările nordice, care nu au acest tip de armament.
În schimb, Finlanda și Suedia își pun armatele la dispoziția NATO, ceea ce va consolida semnificativ alianța condusă de SUA. Armata Finlandei este poate cel mai mare atu: o forță mică, dar foarte specializată, structurată cu unicul obiectiv de a înfrânge o invazie rusă.
Țara are puțin peste 20.000 de militari activi, dar menține o rezervă uriașă datorită serviciului național, ceea ce înseamnă că toți bărbații cu vârsta sub 30 de ani trebuie să servească cel puțin un an în forțele armate.
Finlanda ar putea să-și mărească rapid efectivele militare de peste zece ori, ajungând la 280.000 de soldați în timp de război, cu o rezervă suplimentară de 900.000 - cea mai mare forță de rezervă din Europa - dacă se angajează într-un conflict armat total.
Armata finlandeză dispune, de asemenea, de cea mai mare dotare de artilerie din Europa, inclusiv peste 700 de obuziere, precum și zeci de mortiere grele și sisteme de rachete cu lansare multiplă, care s-au dovedit a fi extrem de eficiente contra tancurilor rusești în Ucraina.
De asemenea, deține stocuri mari de rachete antiaeriene, care au făcut ravagii în rândul forțelor aeriene rusești din Ucraina, și a achiziționat recent 64 de avioane de luptă americane F-35, de ultimă generație, mult superioare MiG-urilor din epoca sovietică ale ucrainenilor.
În plus, Finlanda are un faimos centru de informații militare, deosebit de eficient în spionarea Rusiei. Statul nordic are un număr mare de spioni vorbitori de limbă rusă, experți în anticiparea planurilor de luptă ale Moscovei.
Deși considerabil mai mici, forțele armate ale Suediei nu sunt deloc de neglijat, dispunând de cinci dintre cele mai silențioase și letale submarine din lume, capabile să se deplaseze în Marea Baltică, în căutarea navelor de război rusești.
Submarinele sunt atât de eficiente, încât, atunci când Suedia a trimis unul în SUA, la mijlocul anilor 2000, pentru exerciții de antrenament, acesta a reușit să „scufunde” „USS Ronald Reagan”, un portavion din clasa „Nimitz”, considerat la vremea respectivă mândria flotei americane.
Suedezii au, de asemenea, o flotă de ambarcațiuni de atac rapid, capabile să transporte mine navale, rachete „Hellfire”, precum și o jumătate de pluton de infanterie.
NATO scapă de punctul său nevralgic
Foarte probabil, cel mai mare avantaj al prezenței celor două națiuni în NATO îl va reprezenta poziția lor pe hartă.
Ambele se învecinează cu Marea Baltică, ceea ce le plasează la o distanță foarte mică de statele baltice - Lituania, Letonia și Estonia - care au fost mult timp punctul cel mai slab al NATO și zona cea mai susceptibilă de a fi atacată de Rusia.
Exercițiile de luptă organizate de înaltul comandament al NATO, între 2014 și 2015, au sugerat că, în urma unui atac al Rusiei în regiune, armata lui Putin ar ajunge în Tallin sau Riga - capitalele Estoniei și Letoniei - în 60 de ore de la trecerea frontierei.
Concomitent, forțele NATO ar fi incapabile să oprească o astfel de ofensivă, conform mai multor simulări, și ar suferi pierderi grele.
Kremlinul culege ce a semănat
Înainte ca Putin să invadeze Ucraina, el și-a exprimat clar nemulțumirea față de faptul că NATO s-a apropiat prea mult de Rusia și a cerut retragerea blocului militar transatlantic pe granițele sale din anii ’90, pentru a nu ataca țara vecină.
Acum, planul lui Putin de a diminua influența NATO în Europa se întoarce, în mod neașteptat, contra Kremlinului.
Războiul declanșat de Moscova aruncă țări nealiniate, care până mai ieri se străduiau să nu supere Rusia, direct în brațele blocului militar transatlantic, fără ca Putin să mai poată face ceva.