În 2006, împărțeam anul în trei locații: patru luni în Costa Rica, trei luni în Florida și 5 luni în România. Mie, dintotdeauna mi-au plăcut bărcile, mai ales cele mai mari, dar nu iahturile. În Florida se organiza anual un show cu vânzare de tot felul de bărci, de la cele mici la iahturi, care ținea o lună.
Era anul în care Jaco, orășelul meu, începea să prindă contur de localitate turistică. Cei mai mulți veneau pentru surf (după ani, în Costa Rica s-a organizat chiar și Olimpiada de Surf) și pentru pescuit oceanic. Erau destul de multe multe bărci pentru pescuit, acoperite, cu doi băieți la bord și, altele, cu o capacitate maximă de patru pescari. Deci micuțe. Dar era doar începutul. Un bun sfătuitor al meu din Jaco mi-a spus că pescuitul va fi o afacere de viitor. Deci, la Miami, împreună cu prietenii mei Tereza și Bob căutăm o barcă, poate două, de pescuit, iar ei căutau un catamaran. Un tip avea de vânzare 6 bărci noi, niște bijuterii, cu o cabină prevăzută cu o bucătărioară și loc de odihnă. Prețul însă, uriaș, 120.000 de dolari bucata. După o oră de discuții și un păhărel de palincă (aveam un mic termos cu mine) i-am făcut o propunere. Două bărci la 75.000 de dolari bucata sau toate 6 la 60.000 de dolari bucata. Cu înțelegerea să se ocupe el de transport până la Puntarenas, iar eu să le preiau de acolo. Nu a răspuns. Știam însă că era în faliment și avea datorii de achitat urgent. De vândut la 120.000 de dolari bucata, nici vorbă. Mai era o săptămână și show-ul se încheia. A doua zi m-a sunat. Mi-a propus 70.000 de dolari pe bucata. Răspunsul meu a fost ferm: Nu! M-a invitat la show. Am luat și carnetul de cecuri cu mine. Am trecut pe la bancă și am certificat un cec de 360.000 de dolari. A urmat decizia finală. Fără politețe i-am întrerupt orice altă încercare de negociere. I-am pus cecul în față și am așteptat. A zăbovit puțin, după care mi-a întins mâna. Ăsta a fost finalul. A doua zi actele de vânzare-cumpărare erau în regulă, înțelegerea să le livreze la Puntarenas era inclusă în contract. Totul cu doi avocați de față, unul al lui, unul al meu.
Ieșise cum am vrut eu: 60.000 de dolari bucata. După trei săptămâni bărcile erau parcate la debarcaderul Los Suenos, Costa Rica. Am găsit 6 căpitani și 6 pescari. Instruire ca la carte și… la treabă. Oferte în tot orașul și în împrejurimi. Micuțul chioșc de închiriere, în oraș. Șef, un bun și priceput prieten al meu. Vorbitor de limba engleză și bun negociator. Bărcile avea capacitate de 6 persoane. Cu el am stabilit prețurile pentru o partidă de pescuit (de la 7 dimineața la 5 seara), în sezon, în extrasezon și în capete de sezon.
Dragii mei cu Jurnalul sub braț, continuăm povestirea vinerea viitoare și vă voi arăta cum, în doar câțiva ani, micul debarcader cu câteva bărcuțe de pescuit turistic a devenit un mare port de iahturi, care acum eclipsează inclusiv locații celebre.
Sănătate, pace și un Doamne Ajută creștinesc!