Aceasta a urmat creșterii prețului gazelor la bursa olandeză TTF, care a fost în medie de 45 de euro/MWh în prima săptămână a conflictului din Orientul Mijlociu (2-6 martie), o creștere de aproape 50% față de nivelurile de dinainte de criză (31 de euro/MWh). Pentru comparație, criza din 2022 a adăugat aproape un trilion de euro la costurile de import ale combustibililor fosili din UE, conform unei analize publicate de grupul de reflecție economică Ember.
În același timp, creșterea prețurilor europene la gaze a dus la creșterea costului generării de energie electrică pe bază de gaz cu peste 50% în doar zece zile. Țările care se bazează cel mai mult pe gaz pentru producerea de energie electrică sunt cele mai expuse creșterilor prețurilor la energie electrică, în timp ce cele care se bazează eficient pe alte surse, în principal nefosile, sunt mai puțin afectate. Cu toate acestea, datorită naturii interconectate a rețelei europene, fiecare țară va resimți un anumit impact al creșterii prețurilor la gaze.
Reducerea taxelor pe energie sau eliminarea costurilor cu carbonul
Această creștere adaugă de două ori mai mult la costurile energiei electrice pe bază de gaz decât costul carbonului în cadrul schemei UE de comercializare a certificatelor de emisii de carbon (EU-ETS). Eliminarea costurilor carbonului în prețul energiei, despre case s-a vorbit în ultima perioadă, este departe de a reduce semnificativ prețurile energiei electrice pentru consumatori. La prețurile actuale ale gazelor, costul carbonului constituie cel 10% din factura finală de energie electrică. Aceasta este o sumă mai mică decât cota medie a TVA-ului la electricitate, care a fost de 18% în 2024. Transferul impozitelor și taxelor de la facturile de electricitate este o modalitate mai sigură de a reduce prețurile la electricitate fără a reproiecta piețele de energie electrică.
Evoluție prețuri gaze naturale pe 13.03.2026 față de 27.02.2026 (cu o zi înainte de începerea conflictului din Iran) pe principalele burse din Europa:
- Enex Group din Grecia- creștere 21,01%;
- Balkan Gas Hub din Bulgaria - creștere 33,50%;
- Bursa Română de Mărfuri din România - creștere 25,40%;
- CEEGEX din Ungaria - creștere 37,58%;
- CEGH din Austria - creștere 52,53%;
- Polish Power Exchange din Polonia - creștere 44,68%;
- GME din Italia - creștere 52,07%;
- Trading Hub Europe Germania - creștere 54,54%;
- TTF din Olanda - creștere 56,84%;
- PEG din Franța - creștere 61,58%;
- MIBGAS din Spania - creștere 61,71%;
Evoluție prețuri gaze naturale pe 08.03.2026 față de 27.02.2026 (cu o zi înainte de începerea conflictului din Iran) pe principalele burse din Europa:
- Enex Group din Grecia- creștere 21,21%;
- Balkan Gas Hub din Bulgaria - creștere 29,64%;
- Bursa Română de Mărfuri din România - creștere 13,39%;
- CEEGEX din Ungaria - nu au fost tranzacții în data 08.03.2026;
- CEGH din Austria - creștere 76,59%;
- Polish Power Exchange din Polonia - creștere 70,79%;
- GME din Italia - creștere 64,88%;
- Trading Hub Europe Germania - nu au fost tranzacții în data 08.03.2026
- TTF din Olanda - nu au fost tranzacții în data 08.03.2026;
Evoluție prețuri gaze naturale pe 04.03.2026 față de 27.02.2026 (cu o zi înainte de începerea conflictului din Iran) pe principalele burse din Europa:
- Enex Group din Grecia- creștere 26,76%;
- Balkan Gas Hub din Bulgaria - creștere 32,45%;
- Bursa Română de Mărfuri din România - creștere 19,86%;
- CEEGEX din Ungaria - creștere 29,70%;
- CEGH din Austria - creștere 43,72%;
- Polish Power Exhange din Polonia - creștere 53,68%;
- GME din Italia - creștere 44,33%;
- Trading Hub Europe Germania - creștere 50,52%;
- TTF din Olanda - creștere 52,62%;
UE va relaxa regulile de autorizare a importurilor de gaze
Comisia Europeană vrea ca guvernele țărilor comunitare să fie flexibile în aplicarea regulilor UE privind importurile de gaze. Astfel, Bruxelles-ul intenționează să emită îndrumări înainte de 18 martie cu privire la modul de aplicare a normelor din cadrul legislației Uniunii Europene pentru eliminarea treptată a gazelor rusești, scrie presa internațională care citează Reuters. Aceste îndrumări reprezintă o încercare a Comisiei de a împiedica astfel ca regulile sale de eliminare treptată a gazelor rusești să sufoce aprovizionarea cu gaze a Europei într-un moment de vulnerabilitate, după ce unele țări și-au exprimat îngrijorarea că aceste reguli ar putea bloca livrările necesare pentru stabilizarea aprovizionării în timpul crizei din Iran. Aceasta nu ar afecta însă eliminarea treptată a gazelor rusești de către UE. În prezent, regulile impun ca transporturile de gaze naturale lichefiate (GNL) din anumite țări non-ruse să primească „autorizație prealabilă” - ceea ce înseamnă că firmele trebuie să furnizeze autorităților vamale europene dovada originii gazelor cu cinci zile înainte de sosirea acestora în UE. Principala țară afectată de o relaxare a regulilor de „autorizare prealabilă” ar fi Azerbaidjanul, care anul trecut a furnizat 4% din importurile de gaze ale UE. Gazul azer ajunge în Europa prin Turcia, care este un mare importator de gaze rusești.