Jurnalul.ro Ştiri Observator Covasna, vândută românilor, de anul acesta

Covasna, vândută românilor, de anul acesta

de Diana Scarlat    |   

Cei mai mulţi secui au început să vorbească româneşte şi să ofere pachete turistice care se adresează cu precădere românilor. Noua strategie de promovare a judeţului Covasna a fost lansată încă de anul trecut, dar îmbunătăţită acum, după ce s-a constatat, din statistici, că 90% dintre turiştii care ajung la Covasna sunt din ţară şi doar 10% din străinătate, dar nu toţi din Ungaria.

Consiliul Judeţean Covasna, primăriile mai multor localităţi şi agenţii economici s-au asociat pentru a promova noi pachete turistice foarte atractive. “Ne adresăm în special turiştilor români, pentru că reprezintă majoritatea. Covasna are peste 160 de conace şi castele, dintre care multe sunt deja renovate şi introduse în circuitul turistic. Dar promovăm şi apele minerale, în judeţ având peste 1.000 de izvoare. Agrementul, tratamentele belneo-climaterice, echitaţia, precum şi meşterii populari şi mâncărurile cu specific tradiţional sunt prinse în noile noastre pachete turistice, pe care le vom prezenta pe noul site viziteazacovasna.ro, lansat săptămâna aceasta”, explică Robert-Csongor Gruman, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean,

Până acum, cele mai multe oferte turistice cunoscute de români s-au rezumat la tratamentul cu ape minerale, cumpărate în special prin bilete sociale, prin intermediul sindicatelor sau al casei de pensii, însă Covasna s-a dezvoltat foarte mult şi pe zona de SPA şi tratamente preventive, foarte căutate de turiştii cu vârstă medie şi venituri mari. Mofetele, care stimulează sistemul circulator, sunt cele mai căutate de segmentul corporate, pentru că pot corecta efectele sedentarismului şi lucrului la birou pe termen lung.

Fabrica de inimi de la Târgu Secuiesc

În pachetele turistice nou lansate de Asociaţia pentru Dezvoltarea Turismului în judeţul Covasna sunt incluse şi workshop-uri de colaci secuieşti sau pâine cu cartofi, dar şi pictură pe turtă dulce, la care vin ca bonus la degustările de palincă, afinată, vişinată şi de mâncăruri cu specific secuiesc. Szántó I. József este producător de turtă dulce tradițională, după o rețetă din 1880. A moștenit meseria de la strămoșii săi, care au fost și ei producători de turtă dulce, iar acum îi întâmpină, înpreună cu ama lui, pe turiştii dornici de cel mai dulce atelier de creaţie, din care, bineînţeles, se poate degusta chiar în timpul workshopului. “Putem coace până la 400 de bucăţii pe zi, dar pictatul durează mai mult. Facem turta dulce aşa cum se făcea pe vremmuri, doar cu făină, miere şi condiment, cele mai importante fiind scorţişoara şi cuişoarele. Zahărul se foloseşte doar pentru prepararea culorilor pentru ornamente”, explică maestrul inimilor dulci de la Târgu Secuiesc. Pentru o cât mai bună cunoaştere a obiceiurilor zonei, în excursiile de grup se pot organiza vizite la meşteşugarii din judeţ şi seri cu muzică şi dansuri secuieşti.

Festivalul apelor minerale

Mai multe ape minerale de la cele peste 1.000 de izvoare ale judeului s-au întrecut în acest weekend la Târgu Secuiesc, în cadrul festivalului „Aquarius”, organizat cu prilejul Zilelor turismului covăsnean.
Evenimentul a ajuns la cea de-a zecea ediţie, dar cele mai multe ape minerale au fost prezentate fără a fi îmmbuteliate, pentru că încă nu s-a găsit finanţare pentru transformarea lor în branduri locale. Cu ocazia festivalului s-au făcut, ca în fiecare an, analize chimice ale apelor prezente pentru competiţie, iar calitatea a fost testată şi printr-un concurs de clătite. Apele sunt folosite de sute de ani de localnici, în scop terapeutic.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri