Jurnalul.ro Special Crăciunul, văzut prin lupa cumpărăturilor compulsive

Crăciunul, văzut prin lupa cumpărăturilor compulsive

de Florian Saiu    |   

De la începutul lunii decembrie, pare că toată lumea intră într-o frenezie bolnavă. Sărbătoarea generozității, conexiunii și păcii se transformă an de an în exces, agitație și stres. 

Cultura consumerismului asociată Crăciunului are un impact semnificativ asupra psihicului nostru, influențând atât starea noastră de bine, cât și percepția asupra sărbătorii. Acest fenomen este alimentat de așteptările sociale, marketingul agresiv și presiunea de a „trăi sărbătorile perfect”. Dar ce înseamnă oare „perfect”? Are cuvântul Angela Nuțu, psihoterapeut: „Sărbătorile de iarnă reprezintă o perioadă plină de contraste emoționale. Pe de o parte, ele promit bucurie, conexiune și liniște, dar, în realitate, pentru mulți dintre noi, sunt asociate cu stres, presiuni sociale și epuizare emoțională”.

Campaniile publicitare din 1930 

Cum așa? „Încă de la începutul lunii decembrie suntem bombardați cu mesaje de marketing care ne îndeamnă să cumpărăm: cadouri nemaipomenite, brazi de vis și decorațiuni ca în reviste. În această goană, mulți dintre noi simțim o presiune constantă să facem mai mult, să cheltuim mai mult și să arătăm că ne descurcăm. Schimbarea de la tradiție la consumerism a fost graduală și strategică. În anii 1930, imaginea lui Moș Crăciun a fost popularizată de campanii publicitare ale unor branduri de renume, care au transformat un simbol din folclor într-o figură comercială. Aceasta a fost doar începutul unei exploatări sistematice a spiritului Crăciunului pentru a încuraja consumul”.

Explozia după cel de-Al Doilea Război Mondial

Apoi? „După Al Doilea Război Mondial, creșterea economică a dus la o accentuare a consumerismului. Crăciunul a devenit un pretext ideal pentru a vinde produse, de la cadouri și haine până la decorațiuni și tehnologii de ultimă generație. Normele sociale și culturale au contribuit și ele la acest fenomen. A oferi cadouri scumpe sau a organiza mese festive a devenit un simbol al succesului și al afecțiunii, făcându-i pe mulți să se simtă obligați să cheltuiască mai mult decât își permit. În acest fel, pentru tot mai multe persoane, Crăciunul a devenit o perioadă de stres financiar. Cheltuielile exagerate pe cadouri, decoruri și petreceri pot crea un dezechilibru în buget, ducând la anxietate și chiar la sentimente de vinovăție”.

Anxietatea, la pândă

Tot aici: „Pentru cei care nu au familie sau prieteni apropiați, Crăciunul poate amplifica sentimentul de izolare. Rețelele sociale și reclamele care glorifică imaginea Crăciunului în familie contribuie la accentuarea acestei dureri emoționale. Bine, poate genera și anxietate. Întâlnirile de familie sau evenimentele festive pot fi copleșitoare pentru cei care se confruntă cu probleme de relaționare sau cu traume nerezolvate. Există însă și câteva modalități simple prin care poți depăși această perioadă cu mai puțin stres și mai multă liniște interioară și bucurie”. 

Cum să combați nebunia

Anume? „Planifică bugetul și respectă-l. Stabilește o sumă clară pentru cadouri și cheltuieli festive. Evită achizițiile impulsive care pot adăuga și mai mult stres financiar. Alege cadouri personale și semnificative. Optează pentru daruri care arată afecțiune și implicare, precum experiențe, obiecte handmade sau gesturi simbolice. Fii conștient de propriile așteptări. Mulți dintre noi pun presiune pe sine să aibă sărbători perfecte. Încearcă să fii conștient de aceste așteptări și să le relativizezi. Întreabă-te ce înseamnă cu adevărat pentru tine sărbătorile și care sunt momentele care te fac să te simți cu adevărat bine, nu doar ce se presupune că trebuie să faci”.

Învață să spui „Nu”!

Nu în ultimul rând: „Recunoaște presiunile sociale. Învață să spui nu invitațiilor sau cerințelor care îți depășesc limitele emoționale și/sau financiare. Fă o pauză de la tehnologie. În perioada sărbătorilor, rețelele sociale și e-mailurile pot crea o stare constantă de anxietate. Încearcă să îți limitezi timpul petrecut online și fii mai prezent în ceea ce se întâmplă în viața ta. Aceste mici schimbări de perspectivă ne pot ajuta să trecem prin această perioadă a sărbătorilor într-un mod mai calm, mai echilibrat și mai conștient de ceea ce contează cu adevărat. Pentru a trece cu bine peste acest vârtej de consumerism și agitație, trebuie să învățăm să stabilim limite clare, să ne concentrăm pe ceea ce este cu adevărat important și să punem accent pe calitatea relațiilor, nu pe cantitatea lucrurilor materiale”.

„Pentru cei care nu au familie sau prieteni apropiați, Crăciunul poate amplifica sentimentul de izolare. Rețelele sociale și reclamele care glorifică imaginea Crăciunului în familie contribuie la accentuarea acestei dureri emoționale”, Angela Nuțu, psihoterapeut

„În perioada sărbătorilor, rețelele sociale și e-mailurile pot crea o stare constantă de anxietate. Încearcă să îți limitezi timpul petrecut online și fii mai prezent în ceea ce se întâmplă în viața ta”, Angela Nuțu, psihoterapeut

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

Subiecte în articol: craciun cumparaturi compulsive
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri