Jurnalul.ro Ştiri Locale Craiova - Un bărbat a fost înjunghiat în timpul unei curse ilegale de mașini

Craiova - Un bărbat a fost înjunghiat în timpul unei curse ilegale de mașini

Un tânăr în vârstă de 29 de ani a ajuns la spital, în noaptea de joi spre vineri, după ce a fost înjunghiat în spate în timpul unei curse ilegale de mașini pe o pistă dezafectată de la Aeroportul Craiova.

Incidentul s-a petrecut aproape de miezul nopții pe o pistă dezafectată de la Aeroportul Craiova.

Potrivit unor prime informații, mai mulți tineri și-au dat întâlnire în acea zonă pentru a face curse ilegale cu mașini. La un moment dat, între aceștia a izbucnit un conflict, iar unul dintre ei, în vârstă de 29 ani, a fost înjunghiat în zona spatelului de mai multe ori, cu un obiect ascuțit, cel mai probabil fiind vorba de un cuțit.

Victima a urcat în mașina unui alt tânăr, de 21 ani, care susține că s-a întâmplat să se afle în zonă, și l-a rugat să îl ducă la spital. Acesta a sunat însă la 112, astfel că un echipaj SMURD a fost trimis să preia victima de pe drum.

“În jurul orei 23.50 am fost sesizați prin serviciul apeluri de urgență 112 de către un tânăr de 21 ani, din Craiova, cu privire la faptul că în timp ce acesta se afla pe pista dezafectată din spatele aeroportului din Craiova, cu autoturismul personal, în mașina lui s-a urcat o persoană care a fost agresată de un grup de bărbați între care a avut loc o altercație. În urma altercației, persoana agresată, în vârstă de 29 ani, a suferit vătămări corporale, având plăgi înjunghiate în zona spatelui cu un obiect ascuțit, fiind transportat la Spitalul Clinic Județean de Urgență din Craiova. Aici i-au fost acordate îngrijiri medicale și a rămas internat peste noapte”, a declarat, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Dolj, Cătălin Dochia.

Victima se află în afara oricărui pericol, iar până în prezent nu a dorit să depună plângere împotriva agresorilor. Cu toate acestea, polițiștii au stabilit deja un cerc de suspecți.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri