Jurnalul.ro România inteligentă Craiova vrea ştampila de oraş smart. Autorităţile au făcut paşi importanţi spre digitalizare

Craiova vrea ştampila de oraş smart. Autorităţile au făcut paşi importanţi spre digitalizare

Craiova vrea ştampila de oraş smart şi, pentru asta, autorităţile au făcut paşi importanţi spre digitalizare şi către eficientizarea folosirii resurselor.

Primăria are aplicaţie unde cetăţenii pot intra să ceară documente, fără să mai petreacă ore întregi din birou în birou. Iar, prin oraş, se vede la tot pasul schimbarea la faţă. 

Vorbim de transport în comun smart, bănci cu încărcător pentru telefon, alimentate solar, ba chiar şi aşa-zise "tomografe" pentru copaci, care pot depista care arbori sunt sănătoşi şi care trebuie tăiaţi.

În parcuri, o echipă de muncitori verifică ce arbori sunt găunoşi, cu un sistem inovativ. Doisprezece senzori sunt înfipţi până dincolo de scoarţă şi, pe baza lor, se face un fel de "tomografie". Până acum, era folosită o metodă mult mai greoaie, iar copacii aveau de suferit.

Craiova smart. Băncuţe alimentate de la soare, telefoane alimentate de la băncuţe

O bancă din staţia de autobuz de la Universitate e, cumva, atracţia locului. Alimentată de panouri solare, banca poate oferi curent pentru telefoane şi WI-FI.

În total, au fost montate 24 de astfel de bănci.

Drumul până la Primărie îl putem parcurge cu un autobuz smart, care are, şi el, priză de încărcare pentru telefoane şi internet wireless. Odată ajunşi la instituţia care se ocupă de administraţia oraşului, aflăm de aplicaţia pe care o pot folosi cetăţenii. Cam toate operaţiunile pentru care ar fi fost nevoie să meargă la ghişeu sunt acum la câteva clickuri distanţă. 

Un milion cinci sute de mii de documente au fost transferate din arhiva fizică într-o bază de date digitală.

Pe listă mai e un proiect-pilot pentru elevi, prin care să înlocuiască tabletele cu o tastatură ieftină ce poate fi conectată la tv, o combinaţie utilă pentru şcoala online.

Mai vorbim de un smart parking şi de o aplicație care le arată șoferilor locurile de parcare libere.

Primarul Craiovei, Lia Olguţa Vasilescu, a declarat vineri, la Antena 3, că şi-a propus un parc tematic pentru craioveni, digitalizat complet, şi un cinema 5D care nu există în România.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri