„La mine religia și credința au apărut în pușcărie. Nu mă ascund. Eu am fost ateu până am intrat în pușcărie. Pușcăria m-a făcut credincios, dar trebuie să recunosc în fața lui Dumnezeu și acum că am încă în mine o doză de agnostic”, spune Voiculescu, explicând că tocmai aceste întrebări l-au împins să reia studiul după eliberare, „încercând să găsesc răspunsuri”.
Dialogul cu Mihai Morar atinge și o observație cunoscută a părintelui Constantin Necula: „eu și în ziua de astăzi am zile în care sunt ateu”. Răspunsul lui Dan Voiculescu vine fără ezitare: „Nu știam că a spus asta, dar e foarte corect și e bine din partea lui că a avut curajul să o spună, pentru că de regulă, dacă spui asta, ești catalogat ca un necredincios. N-ai avea voie să pui întrebări. Nu e adevărat. Poți să fii credincios, dar în același timp să ai voie să pui întrebări. Și să speri să găsești și răspunsuri.”
Apoi, o definiție memorabilă, formulată pe loc: „Credința este ca orizontul. Cu cât te apropii de el, cu atât se îndepărtează. N-apuci niciodată să pui mâna pe el. Și în linia asta vreau eu să mă clarific.” O metaforă simplă, dar puternică, despre o credință trăită cu luciditate, nu cu certitudini rigide.
Întrebarea „Care este cea mai frumoasă lecție din Biblie?” îl duce la scena spălării picioarelor: „momentul în care oamenii au fost respectați și spălați pe picioare de către Iisus. Pentru că asta spune foarte mult despre puterea caracterului, despre forța sufletului.” „Ați avea puterea asta să spălați pe picioare un om care v-a greșit?” — „Da, da, da. Sunt convins că da.”
În „testul fulger” de la final, relația cu divinitatea e rezumată în două formule care se leagă firesc de tot ce a mărturisit: „Că e bine să crezi în Dumnezeu” și „Trebuie să nu-i cer nimic și să-i ofer totul.” Sunt fraze scurte, dar ele explică firescul cu care vorbește despre îndoială, căutare și iertare.
Episodul „Fain & Simplu” arată un Dan Voiculescu care nu mimează certitudini, ci pune pe masă un parcurs spiritual asumat: de la detenție la încredere, de la întrebări grele la răspunsuri simple trăite zi de zi. Într-un registru accesibil și cald, rămâne imaginea unui om care vede credința ca pe un drum — un orizont spre care mergi, fără să pretinzi că l-ai atins vreodată.