Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Investitii Băncile care nu-şi investesc banii în creditare, recompensate regește, în dauna contribuabililor

Băncile care nu-şi investesc banii în creditare, recompensate regește, în dauna contribuabililor

de Redacția Jurnalul    |   

Departe sunt zilele când băncile comerciale din zona euro se plângeau că dobânzile negative ale BCE le distrug afacerile şi le ameninţă sectorul. Acum, când dobânzile cresc, cele mai multe raportează profituri deosebit de bune, iar în aceeaşi situaţie se regăsesc şi instituţiile de credit, scrie ZF.

Profiturile reflectă faptul că băncile au majorat dobânzile şi ratele la credite, dar le menţin jos pe cele la depozite.

Şi, după cum au aflat parla­men­tarii europeni, băncile comerciale au primit chiar de la BCE venituri din dobânzi de 135 de miliarde de euro, potrivit EUobserver. Este un câştig făcut în dauna contribuabililor euro­peni şi a bugetelor naţionale, spun ei. Preşedinta BCE, Christine Lagarde a fost luată la rost pentru acest lucru.

Ca parte a luptei împotriva infla­ţiei, BCE a majorat ratele dobân­zilor, crescând costul împrumuturilor şi făcând economisirea banilor mai atractivă. În sistemul monetar actual, gospodăriile şi întreprinderile îşi depozitează economiile la bănci comerciale. Aceste bănci, la rândul lor, au conturi la băncile centrale naţionale din cadrul Eurosistemului, pentru care primesc acum dobândă.

Criti­cată de europarlamentari pentru aceste plăţi, Lagarde a răs­puns că „problema remuneraţiilor“ nu a fost discutată de Consiliul Gu­vernator al instituţiei. Dacă depo­zitele constituite acum de bănci sunt răsplătite, cele ale gos­podăriilor au fost după marea criză economică globală pedepsite.

Prin do­bânzile foarte mici şi chiar nega­tive impuse atunci, BCE a căutat să descurajeze oamenii să mai facă economii şi să-i forţeze să-şi scoată banii din bănci pentru a-i cheltui, sus­ţinând astfel activitatea economică şi inflaţia.

Dobânzile vor mai creşte deoa­rece inflaţia de bază, care exclude ele­mente volatile precum preţurile la ali­mente şi energie, se încăpăţânează să rămână ridicată, a explicat într-un in­ter­viu pentru De Tijd Isabel Schnabel, membră a Consiliului Executiv al BCE. „Mai avem teren de acoperit“, a spus ea. „Cât de mult, depinde de datele economice care vin”.

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: credite dobanzi
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri