Jurnalul.ro Ştiri Social Creștere bruscă a cazurilor de accident vascular cerebral în rândul tinerilor 

Creștere bruscă a cazurilor de accident vascular cerebral în rândul tinerilor 

de Monica Cosac    |   

În ultimii doi ani, au apărut mai multe dovezi că infecția cu COVID-19 crește riscul de AVC, inclusiv în cazul persoanelor mai tinere și fără alți factori de risc.

Cercetări recente au arătat însă că a existat o creștere accentuată a incidenței accidentului vascular cerebral la adulții tineri chiar înainte de pandemie, potrivit unui studiu efectuat pe aproape 95.000 de persoane din Marea Britanie, iar cei mai afectați au fost cei înalt calificați, cu funcții manageriale. Stresul de la locul de muncă, activitatea fizică scăzută și programul de lucru prelungit se regăsesc printre cauze. 

Concluziile acestui studiu recent, care a analizat incidența cazurilor noi de AVC în comitatul Oxfordshire din Marea Britanie, în ultimele două decenii, relevă că accidentul vascular cerebral la tineri este o problemă în creștere în țările cu venituri mari, potrivit medicalxpress.com.

Se consideră, în mod tradițional, că anumiți factori de risc vascular tratabili – precum hipertensiunea arterială, diabetul și obezitatea – au un rol minor în AVC la tineri, însă mai multe studii recente au început să contrazică acest punct de vedere.

O echipă de cercetători de la Departamentul de Neuroștiințe Clinice de la Universitatea Oxford a investigat rolul acestor factori de risc tradiționali, dar a luat în considerare și alți factori, cum ar fi stilul de viață, schimbările în practicile de diagnosticare sau cauzele specifice sexului. Oamenii de știință au vrut, de asemenea, să vadă dacă incidența accidentului vascular cerebral la persoanele mai tinere și la cei mai în vârstă s-a schimbat din 2002 până în 2018, bazându-se pe datele unui alt studiu de la Oxford, care cuprinde date colectate de la 94.567 de persoane.

Diferență de 67% a incidenței, în mai puțin de 10 ani

Astfel, ei au descoperit că în perioada 2010-2018, s-a înregistrat o creștere cu 67% a incidenței accidentului vascular cerebral în rândul adulților mai tineri (sub 55 de ani) și o scădere de 15% în rândul adulților cu vârste de peste 55 de ani, față de perioada 2002-2010. 

În cazul celor cu vârste sub 55 de ani, o creștere semnificativă a incidenței a fost observată și pentru atacurile ischemice tranzitori (așa-numitele miniaccidente vasculare cerebrale), însă pentru alte evenimente vasculare majore, cum ar fi infarctul miocardic, de exemplu, cercetătorii spun că nu au găsit diferențe similare ale incidenței. 

Stresul de la locul muncă a înclinat balanța

Mai mult, analiza a relevat că, în rândul tinerilor care au suferit un AVC, a existat o creștere semnificativă a proporției celor care aveau ocupații cu calificări superioare, în special la cei cu locuri de muncă manageriale, în vreme ce la tinerii cu ocupații parțial calificate sau necalificate, diferențele privind incidența acestei afecțiuni au fost cu mult mai mici.  

Prin urmare, un rol important în producerea AVC la tineri l-ar putea avea chiar „stresul legat de locul de muncă, activitatea fizică scăzută și programul de lucru prelungit”, fiecare dintre acești factori fiind mai puternic asociat cu riscul de accident vascular cerebral, decât cu atacul de cord. 

„Accidentul vascular cerebral la adulții tineri poate avea un impact uriaș, căci apare adesea atunci când își întemeiază o familie sau au deja copii mici de îngrijit și încă nu au atins apogeul carierei lor. Consecințele economice, sociale și personale pot fi devastatoare”, spune dr. Angela Hind, directorul executiv al Fundației de Cercetare Medicală, citată de medicalxpress.com. 

Potrivit cercetătorilor este nevoie de noi studii pentru a înțelege mai exact cauzele AVC la tineri, precum și de modalități mai bune de identificare a tinerilor cu risc ridicat. 

Accidentul vascular cerebral (AVC) reprezintă o problemă majoră de sănătate, la nivel global, cu consecințe devastatoare: este una dintre principalele cauze de dizabilitate şi a doua cauză de mortalitate. AVC apare atunci când alimentarea cu sânge a creierului este întreruptă, provocând moartea celulelor creierului și disfuncții în una sau mai multe zone ale acestuia. Restricționarea alimentării cu sânge poate fi cauzată de blocarea unei artere care furnizează sânge creierului, de ruperea unui vas de sânge (provocând, astfel, o sângerare în interiorul creierului) sau reducere pentru scurt timp a alimentării cu sânge a creierului.

În România, se estimează că au loc aproximativ 60.000 – 70.000 de accidente vasculare cerebrale în fiecare an, potrivit Asociației pentru Lupta Împotriva Accidentului Vascular Cerebral (ALIA). Dintre acestea, aproximativ 55.000 sunt accidente vasculare cerebrale ischemice, iar restul sunt AVC hemoragice. Rata de deces din această cauză este de două ori mai mare în țara noastră faţă de media europeană.

Care sunt semnele unui AVC. Amintește-ți FAST!

Medicii spun că este foarte important atât să prevenim, pe cât posibil, această afecțiune, dar și să știm cum să identificăm cât mai repede semnele unui AVC, deoarece, cu cât este diagnosticat mai rapid, cu atât șansele de supraviețuire și recuperare sunt mai mari. Cele mai frecvente simptome sunt aceleași, indiferent de grupa de vârstă, și au fost grupate de specialiști sub acronimul „FAST”. 

Metoda FAST (Face, Arms, Speech, Time) înseamnă:

  • F (face = fața) –  modificări la nivelul feței (este asimetrică, iar pleoapa și buza pot fi căzute), mai ales dacă persoana suspectată de AVC încearcă să zâmbească. 

  • A (arms = brațe) – slăbiciune la nivelul brațelor. Cereți persoanei suspectate de AVC să ridice mâinile deasupra capului și observați dacă există imposibilitatea de a ridica un braț sau pe amândouă 

  • S (speech = vorbire) – tulburări de vorbire. Cereți persoanei să rostească o propoziție scurtă și observați dacă are dificultăți în articulare sau confundă cuvintele.

  • T (time = timp) –  dacă surprinzi unu sau mai multe dintre simptomele de mai sus la tine sau la cineva din jur, sună imediat la 112!

De asemenea, o durere de cap severă, bruscă, diferită de orice altă durere de cap anterioară, poate fi un semn al unui AVC.

 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri