Jurnalul.ro Ştiri Observator Creșteri mari de prețuri ! Costurile țigărilor, citricelor și transportului aerian s-au scumpit

Creșteri mari de prețuri ! Costurile țigărilor, citricelor și transportului aerian s-au scumpit

Cele mai mari creșteri de prețuri s-au înregistrat în serviciile de transport aerian unde costurile s-au majorat cu 11,49% în luna august comparativ cu iulie, citricele și alte fructe meridionale s-au scumpit cu 2,39%, iar tutunul și țigările cu 1,39%, potrivit datelor INS. 

Raportat la luna decembrie 2018, cel mai mult au crescut preţurile la cartofi, cu 16,72%, la tutun şi ţigări, cu 7,65%, şi la transport aerian, cu 13,02%.

În august 2019, faţă de luna anterioară, cel mai mult s-au ieftinit fructele proaspete, cu 5,58%, combustibilii, cu 0,15%, şi serviciile de telefonie, cu 0,29%. Comparativ cu finalul anului, fasolea boabe s-a ieftinit cu 0,23% şi gazele cu 4,93%.

Mărfurile alimentare s-au scumpit în august cu 5,02% faţă de aceeaşi lună a anului trecut şi cu 3,12% faţă de decembrie, însă s-au ieftinit cu 0,29% faţă de iulie 2019. Preţul mărfurilor nealimentare a urcat cu 2,98% în august faţă de perioada similară a anului trecut, cu 2,44% faţă de decembrie 2018 şi cu 0,22% faţă de iulie 2019.

Costul serviciilor s-au majorat cu 4,23%, în august 2019 faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, cu 3,34% faţă de decembrie 2018 şi cu 0,25% faţă de iulie 2019.

Rata anuală a inflaţiei a coborât la 3,9% în luna august a acestui an, de la 4,1%, în luna iulie, în condiţiile în care mărfurile nealimentare s-au scumpit cu 2,98%, cele alimentare cu 5,02% iar preţul serviciilor a înregistrat un avans de 4,23%. Rata anuală a inflaţiei  este prognozată să atingă 4,2% la finele anului curent, 3,4% în decembrie 2020 şi 3,3% la orizontul proiecţiei, respectiv trimestrul II 2021, conform Raportului asupra inflaţiei al Băncii Naţionale a României.

AGERPRES

Subiecte în articol: scumpiri
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri