Jurnalul.ro Ştiri Locale Un bărbat a fost înjunghiat mortal de concubina lui. Femeia, internată la psihiatrie

Un bărbat a fost înjunghiat mortal de concubina lui. Femeia, internată la psihiatrie

Un bărbat de 59 de ani din Toplița, județul Harghita, a murit la spital după ce a fost înjunghiat de concubina lui. Femeia a fost internată la psihiatrie.

Polițiștii din Toplița au fost sesizați, joi seara, prin apel la 112, cu privire la faptul că un bărbat din municipiu ar fi fost înjunghiat în locuință.

Din primele cercetări, polițiștii au stabilit că o femeie de 63 de ani, pe fondul consumului de alcool și al unui conflict spontan iscat între aceasta și concubinul său, de 59 de ani, i-ar fi aplicat acestuia mai multe lovituri în zona abdomenului, cu un obiect tăietor înțepător.

Bărbatul a fost transportat la spital, unde a murit.

Față de femeia în cauză, procurorul de caz a dispus măsura internării nevoluntare la Spitalul de Psihiatrie din Tulgheș.

Cercetările sunt continuate, sub coordonarea procurorului, pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs evenimentul, fiind întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violența în familie raportat la omor.

(sursa: Mediafax)

 

Subiecte în articol: crima poliţie concubină
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri