Jurnalul.ro Ştiri Externe Criminalul Manson s-a mutat în iad

Criminalul Manson s-a mutat în iad

Charles Manson, liderul unui cult din anii '60, condamnat pentru uciderea mai multor personalități, a decedat la vârsta de 83 de ani din cauze naturale, potrivit oficialilor penitenciarului american în care era încarcerat, scrie Reuters.

Manson, care ispășea o condamnare pe viață pentru șapte capete de acuzare pentru crimă și una pentru complicitate la crimă, a decedat duminică. El era încarcerat încă din 1971 și, din 1989, se afla în penitenciarul Corcoran, din California, care i-a respins cererile de eliberare condiționată de 12 ori. Deși numele său a dispărut de ani buni de pe prima pagină a ziarelor, Manson a continuat să fie considerat un simbol al terorii pe care a dezlănțuit-o în 1969. „Numele Manson a devenit o metaforă pentru diabolic”, spunea procurorul care i-a instrumentat cazul. Manson a devenit cel mai notoriu criminal al secolului al XX-lea, după ce a incitat membri ai cultului pe care îl inițiase să ucidă șapte oameni, în ceea ce procurorii spun că a fost parte a unui plan de a porni un conflict pe criterii de rasă. În august 1969, actrița Sharon Tate, în vârstă de 26 de ani, însărcinată în opt luni, a fost înjunghiată de 16 ori de către membrii cultului Manson în casa unde locuia cu soțul său, regizorul Roman Polanski. Patru prieteni ai cuplului, printre care moștenitoarea companiei americane producătoare de cafea Abigail Folger, au fost de asemenea înjunghiați sau împușcați mortal în acea noapte de către membrii cultului, care au scrijelit apoi cu sânge cuvântul „porc” pe ușa de la intrarea locuinței.

„«Eu sunt crima», spunea cu mândrie Manson, într-un apel telefonic cu taxă inversă dat din închisoare publicației noastre”.

 The New York Post

 

 

 

 

 

Subiecte în articol: Criminalul Manson
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri