Fostul edil îi cere președintelui să se grațieze chiar pe el însuși, având în vedere că, în calitate de primar al municipiului Sibiu, a luat exact aceleași decizii pe care instanța le-a considerat abuz în serviciu cu ocazia condamnării lui Piedone în dosarul Colectiv.
Scrisoarea este adresată Administrației Prezidențiale, destinatar fiind însuși președintele României, Klaus Werner Iohannis. Conform acestui document, Cristian Popescu Piedone invocă Decizia penală a Curții de Apel București nr. 556 din data de 12 mai 2022, „prin care s-a reținut fapta inculpatului care, în calitate de primar, a eliberat, cu încălcarea dispozițiilor legale, acordul de funcționare și autorizația în folosul societății SC XXXXXXXX SRL, fără ca agentul economic să fie autorizat pentru securitatea la incendiu întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de abuz în serviciu”. Aceasta este decizia prin care fostul edil al Sectorului 4 a fost condamnat în dosarul „Colectiv”.
Ei, bine, Piedone mai invocă Adresa primarului Municipiului Sibiu nr. 62965/7 septembrie 2020, prin care se învederează că „la data de 30.10.2015, acordurile de funcționare se eliberau în conformitate cu HCL (Hotărârea Consiliului Local – n.red.) 138/2011, privind aprobarea metodologiei de aplicare a HG 333/2003, a Legii nr. 650/2002 de aprobare a OUG 99/2000 privind comercializarea produselor și serviciilor de piață, fără a fi necesar a se prezenta în mod obligatoriu avizul/autorizația de securitate la incendiu”.
Activitate identică
„Vă rog să observați faptul că și primarul Municipiului Sibiu, aflat în funcție până în data de 2 decembrie 2014 (este vorba despre Klaus Iohannis – n.red.), a procedat într-o manieră identică celei reținute în sarcina primarului sus-numit (Cristian Popescu Piedone – n.red.), respectiv săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu, stabilită prin Decizia Curții de Apel București”, scrie Piedone. Acesta adaugă că, „pe cale de consecință, faptul că în anii 2000 – 2014, din aceeași perspectivă, și primarul municipiului Sibiu, domnul Klaus Werner Iohannis a încălcat dispozițiile art. 268 alin. 5 și 6 din Codul Fiscal raportat la art. 61, alin 5, litera g) din Legea 215/2001, prin aceea că nici acesta nu a procedat la verificarea autorizației de securitate la incendiu în exercitarea atribuției sale de emitere a autorizațiilor și acordurilor de funcționare în favoarea agenților economici, această împrejurare îmbracă forma infracțiunii de abuz în serviciu”.
„Având în vedere aceste constatări, subsemnatul formulez și înaintez prezenta cerere, prin care vă rog respectuos să dispuneți grațierea primarului Municipiului Sibiu, domnul Klaus Werner Iohannis, în legătură cu săvârșirea, la nivelul anilor 2010 – 2014, a infracțiunii de abuz în serviciu (…), pentru că a eliberat acorduri și autorizații, în lipsa verificării existenței avizului/autorizației de securitate la incendiu, între documentele înaintate de către solicitanții UAT Sibiu”, își încheie această scrisoare fostul primar al Sectorului 4.
Reamintim că, pe 12 mai 2022, Cristian Popescu-Piedone a fost condamnat de Curtea de Apel Bucureşti la 4 ani închisoare pentru abuz în serviciu. Acesta a fost acuzat că semnat acordurile şi autorizaţiile de funcţionare a Clubului Colectiv într-o modalitate care a încălcat prevederile legale referitoare la securitatea la incendiu, inclusiv prin aceea că nu au fost respectate dispoziţiile privind controlul după emiterea autorizaţiilor.
Piedone: „M-am îmbărbătat și mi-am făcut curaj”
Piedone, în postarea de pe contul său de Facebook, arată: „m-am uitat în oglindă în dimineața asta, m-am îmbărbătat și mi-am făcut curaj! Am decis ca la început de an să-i cer președintelui Klaus Werner Iohannis să-l grațieze pe primarul Sibiului, Klaus Werner Iohannis!”. Acesta susține că „un primar din Capitală a fost închis pentru abuz în serviciu. O faptă pe care n-a comis-o. Sau dacă a comis-o el, au comis-o toți edilii din România. L-au închis pentru că a eliberat acordul de funcționare și autorizația pentru un club din Sectorul 4, fără a avea avizul de securitate la incendiu. Nu, nu l-au închis pentru că deranja. Să nu credeți că l-au închis pentru că aveau nevoie de un țap ispășitor. Să nu credeți că l-au închis pentru că se temeau de susținerea pe care o avea din partea oamenilor”.
Cristian Popescu Piedone scrie, de asemenea, că „la fel cum a procedat primarul de la 4, a procedat și cel ce era primarul Sibiului în 2014, căci legea prevede că nu-i obligatoriu să se prezinte și avizul de securitate la incendiu. Așa că, la fel ca primarul de la 4, și primarul Sibiului din 2014 a săvârșit infracțiunea de abuz în serviciu. Și el a eliberat autorizații și acorduri fără să verifice existența avizului de securitate la incendiu”.
„Am încredere în intransigența președintelui și sunt convins că, și de această dată, nu va face compromisuri”, este finalul postării citate.