Jurnalul.ro Sport Fotbal international Cristiano Ronaldo, inclus în lotul Portugaliei pentru meciurile din Liga Naţiunilor

Cristiano Ronaldo, inclus în lotul Portugaliei pentru meciurile din Liga Naţiunilor

Atacantul Cristiano Ronaldo, în vârstă de 39 de ani, a fost convocat la selecţionata Portugaliei în vederea meciurilor cu Croaţia şi Scoţia din Liga Naţiunilor la fotbal, programate luna viitoare, informează AFP.

În schimb, un alt veteran, fundaşul Pepe, colegul fidel de călătorie al lui Ronaldo, nu mai figurează în lotul lusitan, după ce şi-a anunţat retragerea sportivă la începutul acestei luni, la vârsta de 41 de ani.

"Când voi părăsi Seleccao, nu voi avertiza pe nimeni în avans. În acest moment, ceea ce îmi doresc este să pot ajuta Seleccao", a declarat Cristiano Ronaldo într-un interviu acordat canalului portughez Now şi difuzat la începutul săptămânii.

Fotbalistul cu cinci Baloane de Aur în palmares, care joacă de aproape doi ai la Al-Nassr, în Arabia Saudită, nu a reuşit să impresioneze în această vară, în Germania, la cel de-al şaselea Campionat European din cariera sa. Ronaldo a plecat de la EURO 2024 fără să marcheze nici măcar un gol, în timp ce Portugalia a fost eliminată de Franţa în sferturile de finală.

Însă selecţionerul Portugaliei, spaniolul Roberto Martinez, nu a dat până acum niciun semn că vrea să revizuiască statutul de neatins al lui "CR7".

Iar absenţa atacantului lui Paris Saint-Germain, Gonçalo Ramos, care a suferit o accidentare la gleznă, riscă să întârzie şi mai mult succesiunea lui Ronaldo.

Pentru a începe un "nou ciclu" în perspectiva Cupei Mondiale din 2026, Roberto Martinez, le-a oferit pe de altă parte prima convocare lui Geovany Quenda, un tânăr atacant de 17 ani care joacă la Sporting Lisabona, şi fundaşilor Tiago Santos şi Renato Veiga, de la Lille OSC, respectiv Chelsea Londra.

Portugalia va primi vizita Croaţiei pe 5 septembrie, urmând să înfrunte Scoţia trei zile mai târziu, la Lisabona, într-o grupă din Liga Naţiunilor care include şi Polonia lui Robert Lewandowski.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri