Jurnalul.ro Cultură Film Cristina Ciobănașu, schimbare radicală de look pentru cel de-al doilea sezon “Fructul oprit”

Cristina Ciobănașu, schimbare radicală de look pentru cel de-al doilea sezon “Fructul oprit”

Îndrăgita actriță Cristina Ciobănașu le pregătește telespectatorilor mari surprize, pe care aceștia le vor putea descoperi în cadrului celui de-al doilea sezon al serialului Fructul oprit. Una dintre ele a fost deja dezvăluită și constă într-o schimbare radicală de look, la care artista a apelat pentru personajul ei - Ana Caragea din producția de la Antena 1.

Pentru prima dată de când se află în lumina reflectoarelor, Cristina Ciobănașu a acceptat să treacă printr-o transformare radicală de imagine. Schimbarea de look a fost bine primită de fani, fotografia postată de artistă pe Instagram reușind să strângă zeci de mii de aprecieri, dar și numeroase comentarii, în care aceștia s-au arătat încântați de noua ei înfățișare. Tânăra a renunțat la șaten pentru a deveni roșcată. “Am început pregătirile pentru sezonul doi cu o… mică mare schimbare de look. E ceva nou și pentru mine și încă sunt în perioada de acomodare, a mărturisit Cristina Ciobănașu.

După finalul primului sezon, difuzat miercuri seara la Antena, actrița care o interpretează pe Ana Caragea în “Fructul oprit” și-a arătat aprecierea pentru frumoasa experiență trăită pe platourile de filmare ale serialului, dar și pentru sprijinul primit din partea celor care au urmărit producția. “Vă mulțumim vouă, cei care ne susțineți și ne dați putere să mergem mai departe”, așa sună o parte din mesajul Cristinei pentru fani.

“Fructul oprit” a încheiat în forță, miercuri seara, primul sezon, însă povestea nu se oprește aici, serialul urmând să revină la Antena 1 cu un nou sezon. 

Subiecte în articol: Cristina Ciobănaşu
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri