Jurnalul.ro Timp liber Cros 'lejer' în Bucureşti, sâmbătă, de Ziua Internaţională a Inimii

Cros 'lejer' în Bucureşti, sâmbătă, de Ziua Internaţională a Inimii

Bucureştenii sunt invitaţi la un cros "lejer" în parcul Circului sâmbătă, începând cu ora 10,00, cu ocazia Zilei Mondiale a Inimii. 
Organizatorii spun că evenimentul se înscrie în Programul internaţional "Promenada Inimilor", care urmăreşte să încurajeze populaţia oraşului să facă mişcare, ca mijloc de prevenţie a bolilor cardiovasculare. 

"Evoluţia pozitivă a oraşului nostru ţine de starea de bine a locuitorilor săi, de introducerea unui sistem de transport urban ecologic, de încurajarea şi susţinerea mersului pe bicicletă, numai pentru a cita câteva din soluţiile la-ndemâna fiecăruia dintre noi. Toate acestea reprezintă mijloace prin care urbea noastră şi locuitorii săi se dezvoltă, se împlinesc şi se simt bine. Starea de bine constituie un element important în prosperitatea oraşului şi a comunităţii sale", se arată în comunicat. 

Conform sursei citate, Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) recomandă ca adulţii (inclusiv vârstnicii) să se angajeze în cel puţin 150 de minute de activitate fizică cu intensitate moderată în fiecare săptămână. Cifrele din ţările Uniunii Europene indică faptul că 6 din 10 persoane cu vârste peste 15 ani nu practică niciodată sporturi şi mai mult de jumătate nu se implică în alte activităţi fizice, precum mersul pe bicicletă sau pe jos, activităţi casnice, grădinărit. 

Un alt studiu confirmă această tendinţă, evidenţiind faptul că o treime dintre adulţii din Europa sunt insuficient de activi, în special cei proveniţi din medii socio-economice defavorizate. 

Nivelurile activităţii fizice au scăzut în rândul adolescenţilor cu vârsta cuprinsă între 11 şi 15 ani, fetele fiind în mod constant mai puţin active decât băieţii. Doar 34% dintre persoanele în vârstă de 13-15 ani sunt suficient de active pentru a îndeplini recomandările actuale ale OMS pentru copii şi adolescenţi, şi anume cel puţin 60 de minute de activitate fizică moderată până la viguroasă în fiecare zi. 

Cercetările din cadrul iniţiativei OMS privind supravegherea obezităţii în rândul copiilor din Europa arată că în unele ţări, mai mult de 40% dintre copii sunt supraponderali şi aproximativ 25% sunt obezi. Datele actuale indică faptul că mai mult de 50% dintre adulţi sunt supraponderali în majoritatea ţărilor europene. 

Pentru a aborda problema inactivităţii fizice, potrivit sursei citate, multe guverne din UE au început să acţioneze în ultimii ani, adoptând politici care promovează activitatea fizică favorabilă sănătăţii (HEPA). 

Programul internaţional "Promenada Inimilor" a fost iniţiat de Fundaţia Irlandeză a Inimii şi a fost implementat deja în peste zece ţări europene. În România, programul a fost lansat în 2013, mii de persoane participând la acţiuni care vizează prevenirea bolilor cardiovasculare. 

Cluburile Rotary din Bucureşti, împreună cu Societatea Română de Cardiologie şi Forumul Naţional de Prevenţie, cu sprijinul Clubului Sportiv Municipal şi al Primăriei Municipiului Bucureşti, alătură pentru prima dată Bucureştiul în programul "Promenada Inimilor", ediţia 2018, cu ocazia Zilei Mondiale a Inimii (29 septembrie). 

În 2017, programul a reunit acţiuni simultane în 33 de oraşe ale ţării. AGERPRES

Subiecte în articol: Cros 'lejer' în Bucureşti
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri