Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a anunțat, vineri, că toți candidații îndeplinesc condițiile legale pentru a participa la etapele următoare de selecție, scrie Lumea Justiției.
Lista publicată de CSM cuprinde judecători de la diverse instanțe din țară, printre care se află Maria Bărăscu, de la Curtea de Apel București, detașată în prezent la Inspecția Judiciară, Emanuela Morișcă, de la Curtea de Apel Suceava (soția procurorului Ciprian-Mihai Morișcă de la DNA Suceava), și Eugenia Voineag, de la Curtea de Apel Ploiești.
De asemenea, s-au înscris și actuali inspectori judiciari, precum Livișor Dascălu și Aurel Găitan.
Din București și județele din jur participă Alexandra-Ioana Antonache, de la Tribunalul București, Elena-Luiza Mogoșanu, de la Tribunalul Olt, și Elena-Manuela Eros, de la Tribunalul Argeș.
Totodată, pe listă apar Sergiu Coșoreanu și Carmen-Salomee Rață-Alexandrescu, ambii de la Tribunalul Brașov, precum și Aurelia-Irina Grejdeanu, de la Tribunalul Dolj.
Calendarul stabilit prevede ca etapa interviurilor să aibă loc între 6 și 14 mai 2026. Ulterior, magistrații vor susține un test de tip grilă, programat pe data de 6 iunie.
(sursa: Mediafax)