Avea biletele cumpărate pentru America. Îşi dorea foarte mult să îşi exercite dreptul de vot în America, mergând la urne. Ionuţ Dolănescu a trebuit să îşi anuleze plecarea în Statele Unite. Interpretul de muzică populară deţine dublă cetăţenie: română şi americană.
„Am făcut un test, înainte de plecarea în America. Şi am ieşit pozitiv la coronavirus. Şi eu, şi soţia mea. Dar suntem bine, nu avem simptome, fără temperatură. În orice caz, stăm izolaţi aici în casă, cuminţi, ca să nu îi infectăm şi pe alţii. Dar, din păcate nu am putut să mai plecăm”, le-a povestit Ionuţ Dolănescu prezentatorilor matinalului TVR 1, Liza şi Fere.
„Azi ar fi trebuit să fiu în America.Voiam sa iau cu asalt America, urnele americane, să votez şi eu pentru prima oară în calitate de cetăţean american, pentru că am şi cetăţenie americană, dar iată că nu am putut să mai fac această călătorie... Totuşi, mi-am exprimat dreptul de vot, online!”. Ionuţ Dolănescu le-a şi spus fără rezerve interlocutorilor săi că votul său a fost pentru actualul preşedinte al Americii, Donald Trump, mărturisind că este un republican convins.
Artistul deţine în Florida câteva proprietăţi, parte din familia lui trăind în America. Şi mama sa, iubita interpretă de muzică populară Maria Ciobanu, se află în această perioadă la Los Angeles.