Jurnalul.ro Ştiri Observator Culisele vizitei regale la Curtea de Argeș

Culisele vizitei regale la Curtea de Argeș

de Mariana Zaharia    |   

Curtea de Argeș a fost, vineri și sâmbătă, locul spre care s-au îndreptat toate privirile pentru ceremonia de reînhumare a Reginei Mamă Elena. Membrii familiei regale au ales să nu mai plece în Capitală, ci să rămână în oraș pentru eveniment, încă de vineri. Pentru o noapte, au fost oaspeții unei pensiuni din zonă. În alt colț al orașului, a rămas și Principele exclus, Nicolae, însoțit de soția lui, Alina. Neinvitat la ceremonie, dar foarte popular printre localnici, Nicolae a făcut fotografii cu oamenii care l-au oprit pe străzi, iar duminică a mers la slujbă la noua Catedrală Arhiepiscopală și Regală, unde a fost binecuvântat de preoți.

 

Două slujbe religioase au fost ținute la Curtea de Argeș, vineri și sâmbătă, pentru reînhumarea Reginei Mamă. Un model de putere și credință pentru mulți, Majestatea Sa, Regina Elena a adus la Curtea de Argeș oameni din toată țara. Așa se face că la eveniment au fost persoane nu doar din oraș, ci și din București, Buzău sau Vâlcea. Unul dintre participanți povestea că a vrut să trăiască istoria. Dar, dincolo de ce s-a văzut, au fost multe pregătiri, detalii organizatorice.

 

Margareta și Nicolae, ovaționați înainte de slujbă

Vineri, membrii familie regale au plecat de la Mănăstirea Curtea de Argeș aproape de ora 17, dar și nu la București, așa cum s-a crezut, ci la o pensiune din centrul istoric al orașului. Trei dintre fiicele Regelui Mihai I, Margareta, custodele Coroanei, Sofia și Maria, au rămas într-o locație de patru stele, ce aparţine unuia dintre cei mai cunoscuți afaceriști locali, Dumitru Grecu. Au revenit la mănăstire sâmbătă la prânz, după ce ajunsese și fostul Principe Nicolae.

Atât el, cât și membrii familiei regale au fost întâmpinați de starețul de la Curtea de Argeș, arhimandritul Caliopie Ichim. Dacă mătușile lui au plecat după ce au salutat invitații veniți să participe la eveniment, Nicolae a rămas până duminică. Cei care au mers în ultima zi de weekend la noua Catedrală Arhiepiscopală și Regală l-au găsit la liturghie, iar apoi l-au văzut în timp ce se închina la mormintele bunicilor și al străbunicii. În niciuna dintre zilele în care a rămas în orașul regal, Nicolae nu a refuzat oamenii care au vrut să îl fotografieze, a făcut zeci de selfie-uri cu localnicii și s-a bucurat de popularitate. Duminică, a fost miruit și binecuvântat de preoții Catedralei.

 

Lupta pentru un loc în față

Jandarmeria Argeș a estimat un număr de 1.500 de oameni care au participat la funeralii. Sâmbătă, înainte de ceremonie, se putea auzi între mulți dintre ei „lupta” pentru a prinde a avea un loc cât mai bun. Discuțiile lor au încetat ca la un semn imediat ce militarii au apărut cu sicriul Majestății Sale Elena purtat pe umeri. Iar momentul salvelor de foc a așternut liniștea. Pentru câteva minute, nu s-a mai auzit nicio voce și, astfel, românii prezenți au dat dovadă de civilizație și de respect pentru Regină. Unul dintre militarii veniți pentru eveniment și-a adus cu el și copiii, o fată și un băiat. Adolescentul a purtat uniformă asemănătoare cu a tatălui său.

 

Regina Elena a fost așezată departe de Carol al II-lea, Piatra de mormânt a Reginei Mamă este în dreapta intrării în Catedrală, iar cea a lui Carol II în stânga. Ordinea a fost cerută de Casa Regală.

 

Au dorit discreţie

La pensiunea unde au înnoptat, singura cerință a celor patru membri ai familiei regale a fost ca mesele să le fie aduse în dormitor. Au motivat că sunt în doliu și vor să rămână discreți. Ieri, Nicolae a mers și el în locul în care au stat până sâmbătă mătușile lui. A petrecut acolo toată după-amiaza, a mâncat pește și a stat în curte, la soare. S-a împrietenit cu personalul, dar și cu o pisică pe care o îngrijesc angajații pensiunii.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri