Jurnalul.ro Timp liber Fashion Cum arată costumele tradiţionale de nuntă în diferite colţuri ale lumii

Cum arată costumele tradiţionale de nuntă în diferite colţuri ale lumii

de Paul Bardasu    |   

Deşi rochia de mireasă a apărut încă din Egiptul antic, modelul pentru tinerele de azi este ţinuta reginei Victoria I a Regatului Unit, care a purtat, la nunta sa din 1840, o rochie albă din satin împodobită cu flori de portocal şi dantelă delicată. Totuşi, sunt multe ţări care nu au adoptat această modă, mirii nerenunţând la costumele tradiţionale, caracterizate prin culori vii şi multe accesorii aducătoare de noroc, fericire şi fertilitate. Iată câteva dintre cele mai frumoase şi mai spectaculoase rochii şi costume purtate la nunţi din diverse colţuri ale lumii.

China

În cadrul nunţilor tradiţionale chineze, mirii aleg de multe ori haine roșii, deoarece această culoare reprezintă noroc și pros­peritate pentru poporul asiatic.

Scoția

Bărbaţii atrag privirile purtând tradiţio­nalul kilt, asemănă­tor unei fuste, asortat cu “sporran”, un tip de borsetă din piele.

România

În România a fost adoptat stilul modern, cu costum de mire şi rochie albă de mireasă. Totuşi, în Ţara Oaşu­lui se desfăşoară încă cele mai spectaculoase nunţi de la noi: fetele care se mărită poartă un costum popular greu de 10 kilograme, iar la gât au sute de mărgele, care ajung să cântărească tot 10 kg!

Nigeria

Mirii poartă haine colorate şi asor­tate. Mireasa tradițională poartă un obiect vestimentar înfășurat în jurul capului, în timp ce mirele are pe cap “fila abeti aja”, adică o “pălărie cu urechi de câine”.

Sri Lanka

 

Miresele poartă un sari şi pe cap o piesă numită Nalapata. Mirele are o pălărie cu patru colțuri, o jachetă de catifea și o mul andu­ma, un obiect vestimentar lung și alb, înfășurat în jurul taliei.

Portugalia

Mirele poartă în mod tradițional o tunică împodobită cu bijuterii filigranate. La nunţile populare, bărbaţii nu se despart de pălărie.

Peru

La nunţile peruviene se pune preţ pe culoare şi pe ca­litatea hainelor. Fe­meile poartă pollera (fuste realizate ma­nual) strălucitoare, iar bărbații, cămăși tot handmade. Ambii pot purta, de asemenea, mantii sau ponchii.

Norvegia

Deşi multe mirese norve­giene optează pentru rochia albă moder­nă, mai sunt destule care poartă bunde şi rochii populare tradiţionale.

Japonia

Mireasa poartă un kimono alb, numit uchikake, iar bărbatul tot un kimono, pre­cum și o pereche de pantaloni pliaţi numiţi hakama şi o jachetă - haori.

Ghana

Cuplurile ghaneze poartă frecvent îmbrăcăminte ceremonială. Fabrica­te din kente (un tip de pânză țesută în Ghana), costumele prezintă mo­dele și desene colorate și luminoase.

Nunta la musulmani

Musulmanii pun mare preţ pe ceremonie şi o orga­nizează întotdeauna în stil tradiţional. Spre deosebire de noi, după uniune, mirele să­rută soţia de trei ori pe obraz şi o dată pe frunte. Nunţile se desfăşoară după litera Co­ranului, iar scopul lor este să “păstreze religia prin crearea familiei. Aceasta este menită să fie productivă şi construc­tivă, iar mirii să se ajute, să se încurajeze unul pe altul pentru a fi buni şi drepţi şi să conlucreze la realizarea de fapte bune”. În Indonezia, mi­rii se acoperă cu piese de aur şi pietre preţioase, pentru a avea un look care să le confe­re imaginea de regi şi regine. În Kosovo, Go­ranii (muntenii) sunt un grup de musulmani slavi, care în trecut petreceau la nunţi timp de o săptămână, dar acum chefuiesc pe durata a 3 zile. Miresele se îmbracă în costume colorate, înflorate şi dantelate, iar pe faţă sunt vopsite în modele interesan­te. Tot trei zile petrec şi mu­sulmanii din India. Înainte de ceremonia propriu-zisă au loc mai multe ritualuri, de cântat şi de dansat la casa mirelui şi apoi a miresei. Femeia este unsă cu pastă de turmeric, pentru a fi strălucitoare, apoi mâinile şi picioarele i se vop­sesc cu henna. Ca fapt divers, în peste 50 de ţări musulma­ne, bărbaţii au voie să se în­soare cu mai multe femei, dar sunt şi state care au interzis acest lucru (Turcia şi Tuni­sia). În plus, în majoritatea ţărilor arabe, bărbaţilor le e permis să-şi ia neveste non­musulmane doar de religie creştină sau iudaică. Femeile se pot căsători doar cu mu­sulmani, evrei sau creştini (cu excepţia catolicilor, iezuiţilor sau mormonilor).

Subiecte în articol: nunti lume Costume Tradiţionale
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri