Jurnalul.ro Timp liber Fashion Cum avansezi rapid către o carieră de succes în domeniul beauty? Înscrie-te acum la un curs de unghii!

Cum avansezi rapid către o carieră de succes în domeniul beauty? Înscrie-te acum la un curs de unghii!

Industria beauty vine la pachet cu numeroase oportunități de carieră, iar una dintre cele mai profitabile este aceea de stilist protezist unghii. Cerințele de pe piață sunt tot mai complexe și exigente, motiv pentru care finalizarea unui curs devine imperativă pentru a profesa și pentru a avea rezultate pe măsura așteptărilor. Înscrierea la un astfel de curs reprezintă o investiție inițială pentru o carieră de succes, care se poate concretiza ulterior în venituri generoase.

Dacă ești o persoană creativă și vrei să îți perfecționezi abilitățile de decorare a unghiilor, primul pas este să te înscrii la un curs în cadrul căreia să îți poți elibera și dezvolta latura artistică, în timp ce explorezi oportunități avantajoase de carieră. Poți ajunge să lucrezi într-un salon prestigios din marile orașe sau poți să îți deschizi propria afacere – ambele sunt opțiuni bune și reprezintă un salt către o carieră de succes.

De ce trebuie să urmezi un curs pentru a deveni un nail artist de succes?

Formarea profesională este o cerință obligatorie pentru cei care își doresc să exceleze într-o meserie și să se diferențieze de concurență. Este adevărat – există deja numeroase saloane de unghii, dar și cererea se află tot în creștere. Deci, investiția într-un curs de unghii este inspirată și rentabilă, pentru că îți recuperezi banii după doar câteva săptămâni de activitate. De asemenea, dacă oferi servicii de calitate, îți vei forma rapid o bază de cliente fidele, care te vor recomanda și prietenelor.

Dacă alegi un curs profesional de unghii, vei obține o diplomă cu ajutorul căreia poți să te angajezi în domeniu, atât în țară, cât și în străinătate. Multe persoane aleg să lucreze câteva luni într-un salon pentru a prinde experiență, după care pleacă în străinătate sau aleg drumul antreprenoriatului și își deschid propriul salon. Să ai propria afacere înseamnă mai multe responsabilități, dar și mai multă flexibilitate. Poți decide pe cont propriu câte ore lucrezi și ce produse folosești, fiind o libertate pe care nu o întâlnești la multe joburi.

Ce înveți la un curs de unghii în 2024?

Aplicarea unghiilor cu gel și decorarea acestora sunt două tehnici pe care le înveți în cadrul unui curs unghii, alături de multe alte informații utile pentru un viitor stilist protezist de unghii. Unul dintre aspectele abordate în cadrul cursului sunt condițiile igienico-sanitare, ce trebuie respectate pe deplin pentru a exclude orice risc. Un profesionist lucrează într-un mediu steril și cunoaște practici adecvate de igienă și siguranță, care asigură un mediu sigur pentru client.

Tot la curs, vei învăța diverse tehnici de corectare a problemelor care pot să apară la nivelul unghiei în timpul aplicării gelului. De exemplu, protezarea unghiilor deteriorate este o abilitate nelipsită a unui profesionist, care va reuși să ofere manichiura potrivită chiar și în cazurile mai dificile. De altfel, acesta trebuie să aibă cunoștințele necesare pentru a oferi clientelor sfaturi utile de îngrijire post-aplicare a gelului. La cursurile de stilist protezist se mizează pe o combinație echilibrată de noțiuni teoretice și practică, aceasta din urmă fiind realizată cu ajutorul unor dispozitive speciale sau între participanții la curs. Produsele sunt de regulă puse la dispoziție de către organizatorii cursului, așa că vei avea la îndemnână toate cele necesare pentru a asimila cunoștințele și tehnicile necesare unei execuții corecte a manichiurii.

Modelarea unghiilor, aplicarea unor tratamente moderne, demontarea unghiilor false și realizarea a diferite tehnici sunt câteva aspecte abordate în cadrul cursurilor, la finalul cărora ai șansa de a te angaja în cadrul unor saloane de prestigiu sau de a pune bazele propriului salon.

 

 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri