Jurnalul.ro Ştiri Educatie Cum îţi poţi înscrie copilul la grădiniţă

Cum îţi poţi înscrie copilul la grădiniţă

Dacă reînscrierea copiilor în învăţământul preşcolar a avut loc începând cu data de 7 mai, astăzi încep înscrierile micuţilor care abia în anul 2018-2019 încep grădiniţa. Orarul înscrierilor stabilit de conducerea unităţilor de învăţământ este afişat în fiecare grădiniţă şi pe site-urile acestora.

În cazul în care într-o unitate de învăţământ, numărul cererilor de înscriere este mai mare decât numărul locurilor libere, atunci sunt aplicate, succesiv, câteva criterii de departajare: existenţa unui document care dovedeşte că un copil este orfan de ambii părinţi, existenţa unui act care dovedeşte că este orfan de un singur părinte, un alt membru din familie este înmatriculat în grădiniţa respectivă sau existenţa unui certificat medical care dovedeşte că minorul are un grad de handicap.

Pe lângă aceste criterii generale, există şi criterii specifice de departajare, însă acestea sunt elaborate de fiecare grădiniţă în parte şi vor fi aplicate doar după epuizarea criteriilor generale.

Actele necesare înscrierii la grădiniţă:

- cererea de înscriere

- copie după certificatul de naștere al copilului

- copie C.I. părinte/tutore/reprezentant legal

- fișa medicală l hotărâri judecătorești (dacă este cazul)

- pentru grădinițele cu program prelungit și săptămânal este nevoie de adeverințe cu veniturile părinților sau alte acte doveditoare ale venitului familial.

Pentru câte grădiniţe putem opta

Părinții pot completa maximum trei opțiuni pentru unitățile de învățământ preşcolar, în funcție de preferințe. În cazul în care copiii nu sunt cuprinși într-o grădiniță, părinţii vor completa o nouă cerere pentru a doua perioadă de înscrieri. Cererea tip de înscriere în învățământul preșcolar poate fi găsită  online pe site-ul Inspectoratului Școlar al Municipiului București sau la unitățile de învățământ autorizate.

Criteriile specifice de departajare elaborate de grădiniţe nu pot fi discriminatorii şi nu pot include liste de preînscrieri.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri