Jurnalul.ro Timp liber Casa Cum îţi speli hainele, ca să le dezinfectezi corect

Cum îţi speli hainele, ca să le dezinfectezi corect

Hainele pe care le purtăm în mijloacele de transport în comun, la piaţă sau la serviciu trebuie spălate corect pentru a fi dezinfectate, în condiţiile în care riscul de îmbolnăvire cu COVID-19 nu a dispărut. 

 

Studiile arată că este indicat ca hainele să fie spălate la o temperatură de 60°C, pentru ca coronavirusul să poată fi eliminat de pe haine. De fapt, virusurile îşi pierd potenţialul infecţios când hainele sunt supuse la o temperatură de peste 56°C, timp de 20-30 de minute, sau la 65°C preţ de 10 minute.

Hainele se pot curăţa la maşina de spălat, asta e soluţia cea mai indicată. Unii încearcă să-şi dezinfecteze diversele piese de îmbrăcăminte prin metode extreme – fie introducându-le în cuptorul cu microunde, fie băgând hainele într-o pungă şi lăsându-le la congelator. Ambele metode sunt periculoase. Părţile metalice ale hainelor – nasturi, fermoare – defectează cuptorul cu microunde, iar temperaturile scăzute din congelator nu distrug agenţii patogeni.

Cei care sunt nevoiţi să spele hainele de mână pot să o facă în trei etape. În primul rând, hainele trebuie curăţate bine într-o soluţie de săpun sau de detergent, apoi să le lase în apă fierbinte (60°C) o jumătate de oră. Apa fierbinte se obţine prin fierbere şi se toarnă în ligheanul în care se spală rufele. Urmează clătirea, care trebuie făcută în mai multe ape, iar rufele e bine să fie lăsate să se usuce la soare, nu în încăperi închise sau în condiţii de umiditate (în baie).

 

Apă fierbinte pentru măşti

Şi măştile textile, reutilizabile, se pot curăţa în maşina de spălat, la 60°C, timpul de spălare fiind de cel puţin 30 de minute. Totuşi, pentru că riscul de contaminare al măştii e mare, mulţi preferă să le spele de mână, respectând aceleaşi trei etape ca la haine: curăţare în soluţie detergent, înmuiere în apă fierbinte pentru 30 de minute, clătire repetată.

 

Odată spălate, măştile textile trebuie uscate la soare sau într-un loc bine ventilat. Nu trebuie călcate cât sunt ude, fiindcă temperaturile foarte ridicate deteriorează şi răresc fibra textilă.

 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri