Jurnalul.ro Ştiri Social Cum pot beneficia de servicii medicale persoanele neasigurate

Cum pot beneficia de servicii medicale persoanele neasigurate

de Alice Petrescu    |   

Românii care nu au venituri constante se pot bucura de asistenţă medicală gratuită, în afara sistemului de urgență, doar dacă îşi plătesc din proprie iniţiativă contribuţiile la sistemul public de sănătate. Recent, Guvernul a modificat modul în care persoanele fără venituri pot să se asigure opțional, prin introducerea unei variante unice de plată la nivelul a 10% din valoarea a șase salarii minime brute.

Astfel, cei care nu sunt angajați nicăieri se pot asigura anual, plătind suma de 1.140 de lei, echivalentul a CASS pentru şase salarii minime brute. Dacă achită aceşti bani sunt asiguraţi pentru 12 luni.

Suma de 1.140 de lei a fost calculată prin aplicarea cotei de CASS de 10% la şase salarii minime de câte 1.900 de lei. Banii se pot plăti integral la depunerea declaraţie sau până la 15 martie 2019.

După noile regelementări valabile începând din ianuarie 2018, persoanele fără venituri plătesc  mai puţin decât aveau de achitat până acum pentru servicii medicale gratuite. Până acum, suma minimă care trebuia plătită era de 1.330 de lei, la nevoie, şi garanta servicii medicale timp de un an. Însă, cine avea nevoie de o asigurare mai lungă de 12 luni trebuia să achite 190 de lei lunar.

Care e procedura acum. Pas cu pas

Pentru a putea plăti CASS și a fi asigurate timp de 12 luni în sistemul sanitar public, persoanele fără venituri vor trebui să depună Declaraţia unică, adică Formularul 212.  Acest document va înlocui, practic, formularele 604 și 605 și încă cinci astfel de documente. Declaraţia unică petru anul 2018 se va putea face până la data de 15 iulie. Începând de anul viitor, Declarația unică se va depune până la 15 martie. Depunerea Formularului 212 se face în două exemplare, unul rămâne la Fisc, iar altul la solicitant. Pentru a putea beneficia de serviciile medicale, persona trebuie să meargă şi la Casa de Asigurări de Sănătate ca să fie luată în evidenţă şi să depună copii după Declaraţia unică şi după buletin precum şi o declaraţie notarială că nu realizează venituri. Mai multe informații găsiți pe https://www.anaf.ro

 

 

 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri