Jurnalul.ro Timp liber Casa Cum să ai o cameră mai luminoasă. 5 sfaturi eficiente de pus în practică

Cum să ai o cameră mai luminoasă. 5 sfaturi eficiente de pus în practică

​​​​​​​Pentru mulți dintre noi, o cameră luminoasă înseamnă o stare generală de bine. Practic, reduce oboseala și senzația de presiune. Dacă și pentru tine este important acest detaliu, ești fix unde trebuie. Citește cele cinci sfaturi pe care să le pui în practică pentru a avea astfel o cameră mai luminoasă.

1.Vopsește-o în culorile potrivite

Schema de culori din cameră este mai mult decât importantă. Este primul lucru de la care trebuie să pornești. Cea mai bună practică este, evident, folosirea unor culori cât mai deschise.

 

Desigur, cea mai clasică variantă, care face minuni, este albul, dar te mai poți orienta și către bej sau gri deschis. Te mai poți gândi și la o altă idee. De exemplu, peretele cu fereastra poate fi vopsit în alb, la fel și tavanul. Restul pereților îi poți face colorați, însă în nuanțe calde și liniștitoare.

2.Menține ferestrele curate și pune-le în valoare

Lumina naturală nu va pătrunde în camera ta dacă geamurile ferestrelor sunt murdare de praf, așadar trebuie să le speli periodic cu soluția de curățare dedicată. Șterge-le clasic, cu un prosop de hârtie.

 

De asemenea, apelează la galerii de perdele si draperii care să pună în valoare cât mai bine zona ferestrelor camerei tale. Ca idee, perdelele albe și transparente permit ca lumina să pătrundă în cameră mai bine sau chiar să redea un efect de cameră mai spațioasă, iar niște draperii colorate și ceva mai îndrăznețe, ideal semiopace, vor da un aspect cromatic atractiv. Este ideal ca în apropierea peretelui cu fereastra să nu existe mobilier masiv, care să umbrească prea mult zona.

 

Pentru a beneficia de lumină naturală, ridică în totalitate ruloul exterior, respectiv renunță la jaluzelele verticale tip perdea, deoarece acestea se pretează mai degrabă mediului office.  În plus, dacă locuiești la casă, ai grijă la modul cum îți îngrijești copacii din apropierea ferestrelor.

3.Montează o oglindă mare

Este binecunoscut faptul că oglinzile reflectă eficient lumina, așadar te poți gândi la montarea unei oglinzi de dimensiuni mai mari pe peretele opus ferestrelor sau pe unul dintre pereții laterali ai camerei. În acest fel, efectul de lumină se poate chiar dubla. Dacă este vorba despre un dormitor, cu atât mai bine. Aici poți avea un dressing cu uși oglindă, ce va fi o alegere inspirată și practică.

 

Totodată, nu mai încărca pereții cu multe tablouri sau alte decorațiuni. În această direcție, poți merge pe un singur element de design. 

4.Podeaua sau covorul pot face diferența

O podea închisă la culoare nu va fi de ajutor, iar dacă nu ai bani de investit, respectiv să o schimbi sau să o revopsești (la parchetul din lemn masiv poți face asta), va trebui să recurgi la o soluție mai simplă și mai la îndemână. Mai precis, un covor într-o nuanță deschisă și colorată care să se potrivească cu restul decorului camerei. Se recomandă un covor de dimensiuni mai mari, care să producă cât mai bine schimbarea dorită de la nivelul podelei.

5.Alege surse de iluminat care să te ajute

Inevitabil, ajungem și la folosirea unor surse de iluminat alese într-un mod inspirat și care să reflecte și ultimele tendințe de amenajare interioară.

 

Nu este de ajuns doar o simplă plafonieră sau lustră, așadar mai achiziționează două lampadare de podea pe care să le poziționezi cât mai strategic, în colțurile camerei. Vei obține o iluminare ambientală plăcută.

 

Într-adevăr, între lumina naturală și cea artificială trebuie să existe un mix aproape perfect, dar, pe timpul zilei, încearcă să profiți cât mai mult de prima. Cu sfaturile de mai sus, ar trebui să obții o cameră mult mai bine luminată.

 

Sursa foto: Shutterstock.com

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri