O situație pe cât de surprinzătoare pe atât de ilegală a fost descoperită de managerul Serviciului de Ambulanță Argeș, Marian Hiru: liderii sindicali au program de muncă redus sau nu mai muncesc deloc, dar continuă să își ia salariile întregi. Ei și-au negociat contracte demne de invidiat, despre care reprezentanții Federației Ambulanța România spun că nu ar fi crezut că pot exista.
Sindicatul Ambulanța Argeș este unul majoritar între cei 346 de angajați ai Serviciului Argeș. Fiecare membru cotizează cu 1 la sută din venitul brut spre acest sindicat, însă cadrele medicale au descoperit abia acum pentru ce dau banii. Teoretic, ca să le fie susținute drepturile. Practic, cei trei lideri se bucurau de niște condiții de „muncă” pe care sigur și le-ar dori mulți angajați. Președintele sindicatului, jurist al Ambulanței, nu mai lucrează deloc, dar primește salariul 100%. Legea îi permite să nu mai vină la muncă, dacă are de apărat interese ale sindicaliștilor și îi oferă posibilitatea să își înghețe contractual de muncă și să fie plătit doar de sindicat. Liderul de la Ambulanța Argeș a luat doar partea convenabilă din lege, adică nu a mai dat pe la serviciu, dar a continuat să încaseze și salariu, și venitul de șef sindical. Și ca să nu fie singur, nu au fost lăsați de-o parte nici vicepreședinții. Ambii sunt asistenți medicali și și-au obținut prin contract 10 zile libere pe lună. „Nu am mai văzut o asemenea situație. Credeți-mă că nu mi-am imaginat că se poate așa ceva până când mi-a comunicat managerul. Nu este legal. Legea dialogului social spune clar, 5 zile lucrătoare să aibă libere pentru activitate de sindicat justificată prin acte”, ne-a declarat Gheorghe Chiș, liderul Federației Ambulanța România.
Contractele, pe masa unui judecător
Contractele liderilor au fost negociate cu fosta conducere a Ambulanței. Noul manager le-a descoperit vara trecută, însă fiind interimar, nu a putut acționa decât în ianuarie, când a preluat toate atribuțiile. Atunci a făcut plângere la Judecătoria Pitești împotriva acestor contracte și a cerut și suspendarea lor până când se va lua o decizie. Magistrații au refuzat, însă, așa că până la o hotărâre finală sindicaliștii vor beneficia de aceleași privilegii. „Am cerut ordonanță președințială pentru suspendare și, pentru că s-a respins, situația va rămâne la fel, deocamdată. Am încercat și eu să vorbesc cu președintele sindicatului. Are biroul mereu închis. E jurist, dar nu lucrează, drept dovadă că noi avem angajat alt jurist”, a spus Marian Hiru, șeful Ambulanței Argeș. Liderii nu au fost de găsit nici pentru a răspunde întrebărilor noastre.
Sindicatul din Argeș a fost exclus din cel național pentru că nu a plătit cotizația o perioadă de șase luni, iar cadrele medicale s-au trezit că nu are cine să se ocupe de negocieri atunci când au fost trecute contribuțiile de la angajator la angajat. Unii angajați s-au înscris în alte sindicate.