Jurnalul.ro Timp liber Calatorii Cum să te menții în formă când ai un program haotic

Cum să te menții în formă când ai un program haotic

de Oana Portase    |   

Când vine vorba de sport sau diete ne găsim mereu scuze ca să nu ne ținem de treabă. În top se află cei care nu au program fix la locul de muncă și călătoresc mult. Între avioane, întâlniri sau ture de noapte este greu să ai grijă să faci și sport, dar să și mănânci sănătos. Cu multă disciplină la început, aceste lucruri se pot corecta în timp și pot deveni un stil de viață.

Lumea tehnologiei vine în ajutorul nostru când vine vorba de dietă şi sport. Numeroasele aplicaţii te ajută să ţii un grafic cu ce şi cât mănânci, câtă mişcare faci, o să găseşti şi programe simple de fitness sau de meditaţie. Unele aplicaţii te anunţă chiar şi când e cazul să bei apă sau să te ridici să faci câţiva paşi ca să te dezmorţeşti.

Mâncarea la caserolă

Atunci când călătoreşti mult şi nu ai un program stabil, mâncarea la caserolă este soluţia ideală pentru a menţine controlul asupra calităţii alimentelor. Nu este indicat să mănânci tot timpul la restaurante şi cantine, mai ales că nu ştii exact ce conţin acele mâncăruri. „Mâncarea la caseorle este varianta perfectă pentru cei cu un program haotic. Foarte mulţi antrenori de fitness cunoscuţi pe plan mondial recomandă preparea mâncării duminica pentru tot restul săptămânii. Astfel vei controla cantitatea şi calitatea. Îţi poţi prepara diverse cărnuri la grătar cu legume sau salate. De asemenea, într-o punguţă îţi poţi pune migdale, nuci, bucăţi de mere sau de morcovi. Îţi mai poţi face chiar şi batoane de fitness homemade, ca să nu le mai cumperi din magazine. Variantele sunt multe, trebuie doar să ai voinţă şi să te ţii de acest program”, spune Adrian Bogdan, antrenor de box şi fitness.

Partea dificilă la mâncatul din caserole este că nu ai parte tot timpul de o masă caldă, lucru pe care n-ar trebui să-l eviţi complet.

Nu renunţa la mişcare

Chiar dacă nu ai un program stabil şi nu poţi merge la sală de trei ori pe săptămână, poţi strecura mişcarea în ritualul tău zilnic. Nu trebuie să tragi de fiare sau să faci sport intens ca să te menţii. „Cei care călătoresc mult sau nu au un program stabil au mai multe variante când vine vorba de sport. Pot face jogging, pot apela la sălile de fitness ale hotelurilor sau pot apela la celebrele programe online. Te poţi trezi cu jumătate de oră mai devreme să faci yoga, să alergi sau să faci un scurt program de fitness acasă sau în camera de hotel. Există un program celebru în Statele Unite: 21 Day Fix. Este un program de fitness care se adresează tuturor vârstelor, având un grad de dificultate mediu. Pe lângă antrenamentele zilnice, programul conţine şi un plan de meniu la caserole elaborat de nutriţionişti. Ai un tabel de mâncăruri pe culori şi poţi pune acele alimente în caserola care are culoarea corespunzătoare. Aşa controlezi foarte uşor ce şi cât mănânci”, mai explică Adrian Bogdan.

Dacă pui mişcarea pe primul loc, atunci nu mai ai scuze că nu ai timp. Mulţi oameni renunţă la antrenamentul de seară pentru că sunt prea obosiţi, ajung târziu acasă sau se ivesc întâlniri cu clienţii sau prietenii. Dacă faci mişcare de cum te trezeşti, nu numai că bifezi un aspect important din programul tău zilnic, dar vei începe ziua de muncă mult mai energizat.

REŢETĂ DE BATOANE ENERGIZANTE

250 g fulgi de ovăz

185 g pulpă de banană

50 g stafide

100 g ciocolată amară

3 linguri lapte de cocos/soia /migdale

2 plicuri zahăr vanilat

un vârf de cuţit cu sare

- se iau toate ingredientele și se amestecă până se omogenizează, apoi compoziţia se întinde bine în tavă, se introduce în cuptorul preîncălzit la 180°C pentru 30-35 minute sau până când observaţi că se colorează uşor la suprafaţă

- după ce s-a răcit 5 minute, compoziţia se taie în batoane egale şi se introduce din nou la cuptor pentru 15 minute 

Cum mâncăm dacă lucrăm în tura de noapte

Indiferent de ce fel de program ai, nu mânca seara după ora 18.00-19.00. Lucrurile se schimbă dacă lucrezi pe termen lung în tura de noapte. Dacă tot ţi-ai dereglat organismul la capitolul somn, ar trebui să inversezi lucrurile şi când vine vorba de mâncare, spun unii specialişti. Aceştia recomandă să mănânci regulat ca şi cum ai avea un program de zi. După acest principiu, ar trebui să iei micul dejun seara, pe la jumătatea programului este indicat să iei masa de „prânz”, iar cina dimineaţa.  Bineînţeles, trebuie să ai grijă ce şi cât mănânci. Această schemă nu se aplică celor care lucrează noaptea doar din când în când. Aceste persoane pot mânca două mese consistente ziua şi una mai uşoară noaptea.

Cinego, cinematograful tău personal

Cinego este o cască specială care se transformă uşor într-un cinematograf personal. Gadgetul este compatibil cu Androidul, are ecrane micro M-OLED şi o autonomie de 4,5 ore. Cu Cinego poţi viziona imagini filmate în 4K. Cinego poate fi comandat pentru aproximativ 500 de dolari, la o reducere de 43% faţă de preţul final.

X-Shock, căştile rezistente la apă

Căştile wireless X-Shock sunt prevăzute cu lumini LED care le vor face vizibile pe timpul nopţii şi vei fi observat mai uşor dacă ieşi la jogging. Printre calităţile X-Shock se mai numără rezistenţa la apă, designul ergonomic, blocajul total al sunetelor exterioare şi capacitatea de a se conecta la mai multe gadgeturi. Preţul final al căştilor va fi de 169 de dolari fără taxe de transport.

Cureaua smart

O companie din Statele Unite a dezvoltat cureaua smart, singura curea din lume care nu are găuri. Smart Belt este mult mai uşoară şi rezistentă în timp. Cureaua este din piele italiană şi poate ajustată în 32 de moduri. Smart Belt costă 59 de dolari la precomandă.

 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri