Jurnalul.ro Ştiri Social Cum să-ţi închizi firma

Cum să-ţi închizi firma

Închiderea unei societăți comerciale are loc în general prin hotărârea asociaților  atunci când firma nu mai are activitate sau când merge în pierdere. Procedura  are loc în două etape: de dizolvare și de radiere, ambele la Registrul Comerţului, locul unde a fost înfiinţată firma.

Procedeul poate dura pînă la 50 de zile. Prima etapă necesită un termen de 30 de zile după publicarea în Monitorul Oficial a hotărârii asociaților sau deciziei asociatului unic privind dizolvarea, la care se adaugă încă un termen de 15 zile pentru comunicarea de către Registrul Comerțului a hotărârii sau deciziei de dizolvare Monitorului Oficial. Prin urmare, prima etapa necesită un termen de aproximativ 45 de zile. Cea de a doua etapă are caracterul unei mențiuni normale, iar astfel termenul este cel general, respectiv de aproximativ 4 zile de la momentul depunerii dosarului.

Vestea bună este că redactarea actelor, obţinerea autentificării sau, după caz, acordarea de îndrumări pentru completarea corectă a cererii de înregistrare pot fi efectuate, contra cost, prin serviciile de asistenţă din cadrul oficiului registrului comerţului de pe lângă tribunal.

Ce acte sunt necesare

Prima etapă presupune doar publicarea hotărârii asociaților sau a deciziei asociatului unic, deci nu este nevoie decât de hotărârea AGA sau decizia asociatului unic. Însă, cea de a doua etapă necesită următoarele documente: situaţia financiară de lichidare şi de repartizare a activului aprobată de asociați sau asociat; bilanțul contabil al societății pe zero. În plus este nevoie de redactarea unei Cereri de Înregistrae şi a uneia de radiere, formularele se găsesc la sediul Registrului Comerţului sau pe site-ul instituţiei

450 de lei costă închiderea unui SRL. În preţ intră toate taxele precum şi onorariul unei firme de avocatură care se ocupă de întocmirea dosarelor. Dacă se apelează la serviciile de asistenţă din cadrul oficiului registrului comerţului preţul scade cu circa 200 de lei

 

Subiecte în articol: cum să închizi o firma
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri