Ritualurile, datinile și credinţele legate de perioada dintre Duminica Floriilor la Duminica Tomii poartă încărcături spirituale și semnificații deosebite. „Sănătos şi frumos ca un ou roşu” este o zicală întâlnită pe tot teritoriul României. Oul este un simbol ce se explică prin el însuşi – este sursa primordială a vieţii, a pământului şi chiar a întregului univers. Oul este „părintele lumii” în multe legende şi mituri cosmogonice.
În lumea satului tradiţional românesc, ouăle se vopsesc și astăzi în zilele joi, vineri sau sâmbătă, din Săptămâna Mare. Ziua diferă de la o zonă la alta, păstrând valenţele magice ale timpului.
Arta încondeierii ouălor înseamnă, de fapt, îmbinarea în compoziţii a unor motive ornamentale, desenate cu eleganţă şi chiar rafinament şi armonizarea unor nuanţe cromatice, fără a pierde încărcătura semantică şi emoţională.
Simbolurile pe care le regăsim astăzi în ornamentica ouălor de Paşti au fost „împrumutate” din diferite domenii ale vieţii, de la vegetație la unelte gospodăreşti, arme de vânătoare, obiecte casnice sau colaci. Modelele păstrează întreaga încărcătură semantică inițială, plasând oul ca element central de legătură între sacru și profan.
Ouăle sunt simbolul principal al mesei de Paști. Vopsitul este ritualic, la fel și ciocnitul, la masa tradițională.
Astăzi avem două categorii de ouă de Paști - monocrome şi policrome, cu denumiri variate ce pot acoperi arii întinse sau pot avea caracter zonal sau local: împistrite (închistrite, închistruite, încrestate, încrestite); pestrițe; cu picăţele; picurate; înflorite; chiclăzuite, scrise, picate, încondeiate, muncite etc.
De la o zonă la alta, instrumentul folosit la încondeiere are diferite denumiri: beţişor, chişiţă, condei, înpchistritoare, pană de gâscă, amintind de noţiuni legate de verbul „a scrie”. Pornind de aici, cei care „scriu” sau încondeiază ouă se numesc închistritor sau închistritoare, încondeietor sau încondeietoare.
Ceara trebuie să fie curată şi menţinută la o temperatură constantă, moderată, care să-i asigure fluiditatea. Uneori se amestecă ceara cu funingine sau praf de cărbune, pentru ca ornamentele să fie cât mai bine puse în evidenţă.
Semnificația formelor și a culorilor
Iniţial simbolurile erau „scrise” la întâmplare, criteriul fiind al persoanei pentru care se împodobea un astfel de obiect ritual. În timp a câştigat latura artistică, în detrimentul funcţiei magice, încondeietoarele punând accent pe simetrie şi proporţionalitate.
Ornamentele sunt foarte variate, dar se remarcă o mare unitate la nivelul întregii ţări, existând elemente comune: albina, amnarul, coarnele plugului, cârligul ciobanului, creasta cocoşului, calea rătăcită, coarnele berbecului, frunza de stejar, florea sau steaua Paştelui, fierul plugului, fluierul, grebla, hârleţul, laba gâştii, mâna, pânza păianjenului, racul, sapa, spicul, soarele, unghia caprei, vârtelniţa. Simbolurile cu temă religioasă sunt cele mai importante: crucea (crucea simplă, crucea dublă, crucea clopotniţei, crucea înflorită, crucile drumului, crucea încrucişată etc.), peştele (întotdeauna este desenat în întregime), Potirul, Prescurea, Mielul, Mănăstirea, Brâul Maicii Domnului.
Unii cercetători consideră că prezența celorlalte simboluri care țin de viața cotidiană, ca ornamente ale ouălor de Paști, în afară de simbolurile creștine, ar atesta obiceiul încondeierii ouălor ca precreștin, adoptat și adaptat la creștinism, astfel încât tradiția ar fi mai veche de 2.000 de ani.
Simbol al vieții și al tinereții
Oul roşu devine un simbol al vieţii, al tinereţii, al sănătăţii. Vopsitul ouălor, într-o singură culoare, este o practică generală. Încondeiatul este un procedeu care a derivat din înroșirea ouălor, adăugându-i valoare simbolică. Reinterpretarea aceasta nu există doar pe teritoriul României. În Evul Mediu ouăle de struţ, montate în aur sau argint şi împodobite cu pietre preţioase, au apărut în inventarul lăcaşurilor de cult, fiind legate de adorarea Fecioarei Maria şi simbolizând naşterea Fiului Domnului. În spaţiul românesc ouă de struţ apar montate în ferecături de argint la policandrele Mănăstirii Horezu sau Sinaia, păstrând tainicul mesaj al Învierii.
Se pot picta și în relief
Ouă chiclăzuite sau ouă pictate în relief, ouă la care ceara este colorată fără a fi apoi ştearsă se regăsesc mai ales în Vrancea, Rădăuţi, nord-estul Buzăului, centrul Transilvaniei, Banat. Ouăle împodobite cu mărgele sunt astăzi printre cele mai căutate, chiar dacă nu este o modalitate de ornamentare foarte veche şi nici foarte răspândită.
În Bucovina, femeile folosesc mărgelele în ornamentarea pieselor de vestimentaţie, precum altiţa iilor, năframa, gherdanul, chimirul şi, probabil, simbolurile de pe aceste ouă sunt „oglinda” imaginilor geometrizante.
Ouăle „potcovite” și proveniența lor
Pentru că ouăle erau mult prea fragile, s-a recurs la folosirea oului de lemn, bine lustruit. Era introdus în ceară după care se aşezau mărgelele conform modelului dorit. Ouăle potcovite sau ferecate în prezent pot fi considerate „experimente artizanale”. Sunt obiecte realizate de fierari sau potcovari care îşi demonstrau măiestra artistică prin prinderea unor aplice metalice – ramuri, frunze, flori, cruci, pinteni, potcoave, ciocane etc. pe suprafaţa ouălor. Nu erau considerate a fi ouă de Paşti, ţineau, probabil, de iniţierea meşterilor fierari.