x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Favoriții se clatină încă din start. Turcia și Brazilia, sub presiune

Favoriții se clatină încă din start. Turcia și Brazilia, sub presiune

de Adi Munteanu    |    15 Iun 2026   •   08:00
Favoriții se clatină încă din start. Turcia și Brazilia, sub presiune
Hepta/Formațiile considerate outsideri au venit la CM cu entuziasm, disciplină și, în multe cazuri, cu un fotbal mai atractiv decât cel practicat de marile nume ale competiției.

Primele zile ale Campionatului Mondial au demonstrat încă o dată că valoarea lotului și cota de piață a jucătorilor nu garantează nimic. Mai mult decât atât, unele dintre echipele considerate favorite au părut obosite, lipsite de idei și victime ale unui calendar care stoarce până la ultima picătură marile vedete ale fotbalului european.

Formațiile considerate outsideri au venit cu entuziasm, disciplină și, în multe cazuri, cu un fotbal mai atractiv decât cel practicat de marile nume ale competiției.

Australia a băgat Turcia în ședință de supraviețuire

Poate cea mai mare surpriză de până acum este victoria Australiei, 2-0 cu Turcia. Nu vorbim despre o echipă oarecare. Turcii au venit la Mondial cu eticheta unei generații excepționale. Hakan Calhanoglu de la Inter, Arda Guler de la Real Madrid și Kenan Yildiz de la Juventus sunt fotbaliști care joacă la cel mai înalt nivel al fotbalului mondial.

Pe hârtie, diferența dintre cele două loturi era uriașă. Pe teren însă, diferența s-a văzut în sens invers.

Australienii au demonstrat că organizarea, disciplina tactică și spiritul de sacrificiu pot compensa lipsa unor staruri mondiale. Turcia a avut posesie, a avut inițiativă și a avut momente în care a împins jocul aproape exclusiv în jumătatea adversă. A lipsit însă exact ceea ce ar trebui să definească o mare echipă: eficiența.

La final, australienii au plecat cu toate punctele, iar turcii - cu o problemă serioasă. Într-o grupă în care SUA au făcut instrucție cu Paraguay și s-au impus cu 4-1, echipa lui Vincenzo Montella este deja cu spatele la zid. Presa turcă a găsit rapid explicația în programul infernal al fotbaliștilor care evoluează în marile campionate europene. Poate că există și un sâmbure de adevăr. Totuși, la un Mondial nu există scuze. Există doar rezultate.

Iar acum Turcia este obligată să obțină puncte cu SUA și Paraguay, pentru a evita o eliminare care ar produce un adevărat cutremur la Istanbul.

Elveția nu învață nimic din propriile greșeli

Dacă există o echipă care pare condamnată să repete aceleași erori, aceea este Elveția. În fața Qatarului, elvețienii au dominat copios, au controlat jocul și și-au creat suficiente ocazii pentru a închide meciul încă din prima oră. Numai că au tratat cu prea multă relaxare fazele de finalizare și au păstrat adversarul în viață. 

Scenariul amintește izbitor de acel celebru 2-2 cu România, când elvețienii au condus, au ratat și au sfârșit prin a pierde două puncte care păreau deja câștigate. Istoria s-a repetat aproape la indigo. Qatarul a egalat pe final și a plecat cu un punct pe care puțini îl anticipau înaintea partidei. Este primul punct al Qatarului la un Mondial, chiar dacă acum 4 ani a fost gazda turneului final.

Problema pentru Elveția este că grupa este complet deschisă. Canada și Bosnia au terminat și ele la egalitate, astfel că nimeni nu a reușit să se desprindă. În aceste condiții, o singură victorie în următoarele două meciuri s-ar putea dovedi insuficientă pentru o calificare liniștită. 

Marocul a jucat fotbalul pe care lumea îl aștepta de la Brazilia

Rezultatul spune 1-1. Jocul spune cu totul altceva. Brazilia a dezamăgit profund în fața Marocului și a părut o echipă lipsită de personalitate. Fără imaginație, fără ritm și fără acea bucurie a jocului care a făcut celebră Selecao de-a lungul deceniilor. A lipsit și Neymar, care a acuzat o accidentare, poate el ar fi adus puțin spectacol, mai multă fantezie. Însă unde ar fi putut juca Neymar? În locul lui Vinicius? În locul lui Raphina? 

Paradoxal, echipa care a adus aminte de vechea Brazilie a fost chiar Marocul. Africanii au practicat un presing agresiv și foarte bine coordonat, au recuperat rapid mingea și au atacat în viteză. În multe momente, marocanii au dat impresia că au permanent un om în plus pe teren.

Brazilienii au supraviețuit datorită unei sclipiri individuale a lui Vinicius Junior, singurul jucător care a părut capabil să rupă monotonia jocului sud-american. Doar că a reușit-o o singură dată, la singura neatenție din apărarea marocană. 

Pentru Maroc, egalul are gust amar. După ceea ce s-a văzut pe teren, africanii meritau mai mult. Dacă vor continua în aceeași manieră, nu ar fi deloc surprinzător să termine grupa pe primul loc.

Cehia - Coreea de Sud, cel mai frumos meci al turneului

Într-un Mondial în care multe echipe par preocupate mai mult de calcule decât de fotbal, Cehia și Coreea de Sud au oferit o adevărată gură de aer proaspăt. Victoria asiaticilor, 2-1, a venit la capătul unei partide jucate într-un ritm excelent, pe contre. Am văzut contraatacuri, intensitate și foarte puține momente de întrerupere. Poate cel mai important aspect a fost fair-play-ul. Faulturile au fost rare, protestele - inexistente, iar arbitrul a avut nevoie de foarte puține intervenții disciplinare. A fost genul de meci care îi face pe spectatori să uite de tactici ultra-defensive și de calculele reci ale marilor turnee.

Azi intră în scenă Spania și Belgia

Săptămâna începe cu două meciuri care promit spectacol. Toată lumea așteaptă debutul Spaniei, considerată de mulți principala favorită la câștigarea trofeului. Yamal, Pedri, Ferran Torres și Rodri formează coloana vertebrală a unei echipe care îmbină talentul cu experiența și care a impresionat în ultimii ani prin constanță. În față va fi Capul Verde, o echipă care poate compensa diferența de valoare prin exuberanță și curaj. Formațiile africane au această capacitate rară de a transforma aproape orice meci într-un spectacol. Spania este, desigur, favorită chiar la o victorie la scor, însă să nu uităm că la Mondialul din Qatar s-a împiedicat cu Japonia pentru ca apoi să fie eliminată de Maroc. Deci Spania mai calcă și strâmb, chiar dacă e favorită.

La fel de interesant este și duelul dintre Belgia și Egipt.

Belgienii sosesc, ca de fiecare dată, însoțiți de așteptări uriașe. De decenii sunt anunțați printre favoriți, iar la final pleacă acasă cu aceeași întrebare: de ce nu au reușit nici de data asta?

De partea cealaltă se află Mohamed Salah. Ajuns la apusul unei cariere extraordinare, starul egiptean știe că șansele de a mai juca un Mondial sunt limitate. Pentru el și pentru Egipt, acest turneu reprezintă probabil ultima mare oportunitate de a visa la o performanță istorică.

Regulile FIFA funcționează. În sfârșit, se joacă mai mult fotbal

Printre puținele vești unanim apreciate se numără modificările de regulament introduse de FIFA.

Tragerile de timp au devenit rare, iar simulările sunt sancționate mai sever decât în trecut. În meciul dintre SUA și Paraguay s-a produs chiar o situație care până nu de mult părea imposibilă. După analiza VAR, arbitrul a schimbat complet decizia inițială și l-a avertizat pe paraguayanul Almiron pentru simulare. Mesajul transmis este clar: teatrul ieftin nu mai este tolerat, iar asta se pare că va rămâne regulă după Mondial și în competițiile UEFA.

Și noile limite privind schimbările și repunerile au avut efect imediat. Meciurile curg mai bine, există mai puține întreruperi artificiale și se joacă efectiv mai mult fotbal.

Pauză de hidratare sau pauză de reclamă?

Există însă și un capitol al cărui scop care ridică semne de întrebare.

Pauzele de hidratare, obligatorii la jumătatea reprizelor, sunt prezentate drept o măsură necesară pentru protejarea sănătății jucătorilor. Argumentul este perfect valabil în condițiile temperaturilor ridicate. Situație care nu se întâlnește în Canada, la Toronto sau Vancouver. Totuși, este imposibil să nu observăm și beneficiul comercial al acestor întreruperi. În multe partide, pauzele au durat cinci sau chiar șase minute. Exact cât au nevoie televiziunile pentru a introduce un nou calup publicitar. 

De altfel, ideea nu este nouă. Încă de la Mondialul din 1994 au existat propuneri venite din zona organizatorilor americani pentru împărțirea meciurilor în mai multe secvențe, după modelul sporturilor nord-americane. Fotbalul a rezistat atunci. Astăzi însă, sub pretextul hidratării, asistăm la apariția unor minipauze care servesc perfect intereselor comerciale.

Poate că fotbalul modern nu va ajunge niciodată să fie împărțit în sferturi precum baschetul. Dar este evident că lupta dintre tradiția jocului și nevoia tot mai mare de venituri comerciale continuă să se joace și ea în paralel cu meciurile de pe teren. Până una alta, antrenorii sunt mulțumiți, au ocazia unui time-out de câteva minute bune în care pot da indicații tactice jucătorilor fără să mai țipe ca să fie auziți până în cealaltă parte a terenului.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

 

×
Subiecte în articol: cupa mondială