Jurnalul.ro Special Anchete Cum se pregătesc autorităţile de alegeri: lucrări electorale de primăvară, pe banii bugetelor locale

Cum se pregătesc autorităţile de alegeri: lucrări electorale de primăvară, pe banii bugetelor locale

de Ion Alexandru    |   

Primarii în funcţie, fie cei aleşi la scrutinul din 2012, fie cei care i-au înlocuit pe edilii suspendaţi, din motive de dosare penale deschise de DNA, se pregătesc temeinic de alegerile locale de luna viitoare. Vineri, Oana Zamfir a prezentat, în cadrul emisiunii “Exces de Putere”, faptul că, atât la municipii mari, cât şi la oraşe şi comune, are loc o frenezie a investiţiilor publice pentru lucrări, bunuri şi servicii pentru comunităţi, exact acum, în prag de alegeri. Acelaşi lucru se observă şi în situaţia unor consilii judeţene. Indiferent de culoarea politică a personajelor care conduc aceste instituţii, practica atribuirii contractelor pe ultima sută de metri este una general răspândită. 90 la sută din achiziţiile respective, făcute în ultima lună de zile la nivelul comunităţilor locale, sunt contracte atribuite prin încredinţare directă, fără licitaţie, autorităţile contractante justificând această abordare ba că sunt proiecte începute mai demult şi trebuie finalizate, ba că operaţiunile contractate nu pot fi executate decât de anumiţi agenți economici, din pricina unor drepturi de exclusivitate, fie se invocă o stare de maximă urgenţă survenită, care nu a putut fi prevăzută.

 

În pragul alegerilor locale, primăriile şi consiliile judeţene caută să peticească drumurile, să amenajeze parcurile şi spaţiile verzi din zonele pe care le păstoresc sau să îmbunătăţească relaţia dintre administraţie şi cetăţenii cărora li se vor cere voturile.

 

Servicii online şi alimente

Primăria Municipiului Craiova, condusă de primăriţa social-democrată Olguţa Vasi­lescu, pretendentă la un nou mandat de edil al urbei, a avut o activitate intensă din acest punct de vedere. Mai întâi, în 25 aprilie, instituţia a atribuit, prin negociere directă, unei firme din Bucureşti, un contract în valoare de 36.470 de lei fără TVA pentru servicii de asistenţă tehnică şi suport pentru aplicaţia de management al domeniilor PIRS şi ePRIM şi al stării civile, prin implementarea unui modul pentru sistemul de notificare prin SMS şi email.

Pe 26 aprilie, Primăria Craiovei a achiziţionat, prin licitaţie deschisă, alimente în valoare de 1.194.420 de lei fără TVA, respectiv mălai, făină de grâu, orez, zahăr şi ulei.

În 29 aprilie, primăria a mai atribuit un contract unei firme de IT din Bucureşti, în valoare de 334.258,4 lei fără TVA, pentru servicii de asistenţă tehnică şi infrastructură pentru evidenţa şi calculul taxelor şi impozitelor persoanelor fizice şi juridice, a chiriilor şi a concesiunilor, pentru comunicare prin web cu contribuabilii şi pentru faci­litarea plăţii acestor impozite prin intermediul cardului bancar. Contractul a fost atribuit tot prin negociere directă, iar serviciile contractate au o valabilitate până în 2017.

 

Monitorizare antiincendiu şi pază severă în pieţe

Tot în fieful PSD găsim şi Primăria Municipiului Boto­şani, condusă de Ovidiu Iulian Portariuc. Şi această instituţie a găsit un bun prilej ca, numai cu o lună înaintea organizării alegerilor, să opereze nişte achi­ziţii pentru binele comunităţii. Nu mai devreme de joi, 5 mai, Primăria Municipiului Botoşani a atribuit, prin negociere directă, companiei ICE Computers SRL din localitatea Mihai Eminescu, un contract în valoare de 125.643 de lei fără TVA, cu finanţare de la bugetul local, pentru mente­nanţă şi suport tehnic aferent sistemului de supraveghere video şi a sistemului de alarmare în caz de incendiu din oraş. Tot joi, Primăria Botoşani a atri­buit aceleiaşi companii încă un contract, în valoare de 128.424 lei fără TVA, pentru închirierea unor echipamente de birou pentru fotocopiere, tipărire, scanare şi transmitere a faxurilor în şi din incinta instituţiei.

La Bucureşti, Direcţia Pieţe şi Gestionarea Activităţilor Comerciale, din cadrul Primăriei Sectorului 4, condusă interimar de social-democratul Daniel Băluţă, a contractat, în 28 aprilie 2016, servicii de pază a obiectivelor, a bunurilor mobile şi a imobilelor aflate în adminis­trarea autorităţii contractante şi amplasate în Piaţa Covasna, Piaţa Sudului, Piaţa Apără­torii Patriei şi Piaţa Progresul. Contractul, cu o valabilitate de 12 luni, în valoare de 567.648 de lei fără TVA, a fost atribuit, prin încredinţare directă, companiei SGPI Security Force SRL.

 

Zilele Severinului, bun prilej de concerte şi acte artistice

La Drobeta-Turnu Severin, municipalitatea a reuşit să împuşte doi iepuri dintr-un foc. Mai exact, profitând de sărbătorirea Zilelor Severinului, Casa Municipală de Cultură, instituţie aflată în subor­dinea primăriei conduse de UNPR-istul Constantin Gheorghe, s-a gândit să organizeze, din banii instituţiei, câteva evenimente artistice pentru cetăţenii urbei. Astfel, în 4 aprilie, Casa Munici­pală de Cultură a atribuit direct Asociaţiei Gardena, din Capi­tală, un contract de 25.000 de lei fără TVA, pentru prezentarea piesei de teatru “Un altfel de cabaret”. A p o i , î n d a t a d e 12 aprilie, instituţia a mai atribuit, prin negociere directă, firmei Sublime Events SRL, cu sediul în Snagov, un contract în cuantum de 74.089,83 lei fără TVA pentru un recital al trupei Holograf.

Pe 13 aprilie, Casa Municipală de Cultură Drobeta-Turnu Severin a negociat direct cu SC Sublime Entertainment Agency SRL presta­rea unor servicii artistice aferente Zilelor Severinului. Părţile au bătut palma pentru 83.133,41 lei fără TVA, bani plătiţi de la bugetul local.

Rămânând tot pe partea stângă a eşichierului politic, mai aflăm că, în data de 27 aprilie, Primăria comunei Ulma, judeţul Suceava, a scos din vistierie suma de 3.851.341,89 lei fără TVA pentru modernizarea Drumului Comunal Nisipitu-Lipcina. Banii vor ajunge la SC Forest Brod SRL, o firmă din judeţ. Primarul comunei Ulma, tânărul soci­al-democrat Petru Marocică, se pregăteşte să candideze pentru încă un mandat în fruntea comunităţii. Asta după ce, în mai 2015, edilul a fost reţinut de DIICOT, împreună cu alte 28 de persoane, într-un dosar privind contrabanda cu ţigări.

Şi la Primăria Ploieşti se fac achiziţii de lucrări de infrastruc­tură, cu o lună înaintea alegerilor. Văduvit de primarul ales, care are ceva probleme cu DNA, Municipiul Ploieşti este condus, interimar, de viceprimarul PSD Cristian Mihai Ganea.

Pe 15 aprilie, instituţia a decis să contracteze unele lucrări supli­mentare pentru realizarea Parcului Municipal Ploieşti Vest. Mai exact, lucrările urmează să vizeze reţeaua electrică de exterior şi amplasarea unor paratrăsnete în zona terenu­rilor de fotbal din acest parc.

Contractul, în valoare de 370.361,88 lei fără TVA, a ajuns, prin încredinţare directă, la soci­etatea Construcţii Erbaşu SA, din Bucureşti.

 

Şi autorităţile locale liberale scot bani înaintea alegerilor

Nici conducători din teritoriu ai Partidului Naţional Liberal nu fac notă discordantă în ceea ce priveşte achiziţiile de lucrări, bunuri şi servicii, în perioada preelectorală. Un exemplu în acest sens este Consiliul Judeţean Ilfov, condus de liberalul Marian Petrache. În 29 aprilie, instituţia a organizat o licitaţie pentru achiziţia unor materiale aferente execuţiei lucrărilor de reparaţii şi întreţinere a drumurilor din judeţul Ilfov, lucrări valabile pentru anul în curs, având ca bene­ficiar Serviciul Public de Drumuri Judeţene din cadrul Consiliului Judeţean Ilfov. Câştigătoarea lici­taţiei a fost desemnată compania Strabag, iar preţul lucrărilor se ridică la 3.023.494 lei fără TVA, bani de la bugetul judeţean.

Consiliul Judeţean Cluj, la conducerea căruia se află interimarul Marius Mânzat, de la PNL, nu s-a lăsat nici el mai prejus. În 27 aprilie, instituţia a contractat, de la SC Euro Cerad International SRL Bucureşti şi Ria Design Consulting SRL, servicii de proiectare şi asis­tenţă tehnică pentru realizarea documentaţiilor necesare reali­zării obiectivului Programului Operaţional Regional 2014-2020, „îmbunătăţirea infrastructurii rutiere de importanţă regională” – tronsonul regional Transilvania Nord-Drumul Bistriţei. Fiind cofinanţate de la buget, Consiliul Judeţean a organizat o licitaţie, în urma căreia a atribuit un contract în valoare de 616.000 de lei fără TVA.

 

Parcuri, lemne de foc şi locuri de joacă pentru câini

În data de 3 mai, Primăria Municipiului Vatra Dornei, condusă de liberalul Ilie Boncheş, a achiziţionat, de la şase societăţi comerciale şi o persoană fizică autorizată, tocătură de lemne de răşinoase, pentru centrala termică a Municipiului Vatra Dornei. Contractele, în valoare de 1.470.000 de lei fără TVA, au fost atribuite prin negociere directă.

A avut loc o licitaţie deschisă, unde s-a prezentat un singur ofer­tant: SC Dragoş Feurdean SRL, căruia i-a fost atribuit contractul în valoare de 930.231,76 lei fără TVA.

Nu în ultimul rând, pe lista celor care au făcut cheltuieli bugetare în ajunul începerii campaniei electorale se numără şi Primăria oraşului Sânnicolau Mare, la conducerea căreia se află liberalul Dănuţ Grozea. În 21 martie 216, primăria a achi­ziţionat, cu fonduri europene, în valoare de 1.674.830 lei fără TVA, lucrări pentru moderni­zarea şi reabilitarea infrastruc­turii rutiere, prin realizarea de drumuri orăşeneşti şi trotuare, un sistem de gestionare a apelor pluviale de suprafaţă şi moderni­zarea parcurilor. Contractul a fost câştigat de compania Formin SA Caransebeş.

 

La Primăria Municipiului Târgu Mureş, coordonată tot de un libe­ral, Dorin Florea, s-au făcut, în data de 28 aprilie, achiziţii de servicii de reparaţie şi întreţinere a parcurilor de joacă, a locurilor de odihnă, sport, dar şi a „parcurilor pentru câinii de companie” din oraş.

 

„Parohia” lui Gheorghe Falcă, contracte de peste un milion de euro

4.810.121,1 lei cu TVA inclus, adică 1.093.209,3 euro, este suma cheltuită de Primăria Municipiului Arad, unde edil este vicepreşedintele liberal şi candidat al acestei formaţiuni politice pentru un nou mandat, Gheorghe Falcă. Sumele chel­tuite sunt mult mai mari, însă ne referim aici doar la lucrările sau serviciile care au impact direct asupra alegătorilor din această urbe.

Agitaţia la Arad, în acest sens, a început din 24 martie 2015, când primăria a atribuit direct companiei UTI Grup SA Bucureşti un contract în valoare de 465.237,36 lei fără TVA, pentru furnizarea de servicii de întreţinere a instalaţiilor de semaforizare, confecţionare şi montare a indicatoarelor rutiere în Municipiul Arad. UTI Grup este controlată de afaceristul Tiberiu Urdăreanu, anchetat de DNA, alături de edilul suspendat al Iaşiului, Gheorghe Nechita, într-un dosar privind contracte atribuite tot în legă­tură cu semaforizarea.

În 30 martie, Primăria Arad alocă, prin negociere directă, firmei Lile Service GC, un contract de 32.480 lei fără TVA, pentru servicii de inspectare şi verificare a Podului Traian şi a străzilor reabilitate din Centrul Istoric Vechi. În 4 aprilie, compania SC Aduro Impex SRL primeşte, în urma unei lici­taţii organizate de primăria lui Falcă, un contract de 989.000 de lei fără TVA pentru regenerarea urbană a spaţiilor verzi din zona blocurilor din cartierele Alfa, Faleza Mureş, Confecţii, Mica­laca, Vlaicu, dar şi din Centru, inclusiv din zona protejată a oraşului.

Cu cât se apropie campania electorală, cu atât se înteţeşte şi numărul contractelor la Primăria Arad. În 13 aprilie, instituţia a atribuit, în două etape, câte un contract în valoare de 201.612,9 lei fără TVA, prin negociere directă, firmei Fin Trans SRL Arad, pentru între­ţinerea marcajelor rutiere din oraş, în două zone diferite, iar în data de 3 mai, aceeaşi firmă a mai încasat un contract similar, în valoare de 26.007,25 lei fără TVA.

În 14 aprilie, compania SC RO & CO SRL Oradea primeşte, tot prin negociere directă, de la Primăria Arad, un contract în valoare de 57.000 de lei fără TVA, pentru servicii de întreţi­nere a sistemului telefonic pentru furnizarea datelor privind impo­zitele şi taxele locale.

În 15 aprilie, Primăria Muni­cipiului Arad achiziţionează direct de la SC Universul Verde Arad SRL servicii de amenajare şi întreţinere a spaţiilor verzi din alte cartiere ale Aradului, pentru care plăteşte 967.741,93 lei fără TVA. O sumă identică este alocată, în data de 27 aprilie 2016, companiei SC Gospodărire Comunală Arad SRL, pentru servicii similare.

 

Pe ultima sută de metri, primarul Falcă nu a ezitat să dea fără licitație un contract de semaforizare firmei UTI - al cărei patron este „coleg” de dosar penal cu edilul suspendat al Iașiului, după un contract asemănător

 

Primăria Timişoara, 24 de milioane de lei, pe 29 aprilie

Campionul cheltuielilor în această perioadă se dovedeşte a fi Municipiul Timişoara. Primăria, condusă de liberalul Nicolae Robu, a scos, în 29 aprilie, din bugetul instituţiei 24 de milioane de lei fără TVA pentru contrac­tarea unor lucrări de execuţie la Pasajul Popa Şapcă, cu extindere la patru benzi de circulaţie pe străzile Antenei şi Popa Şapcă, la care se adaugă amenajarea unor intersecţii, completarea inelului II şi un sens giratoriu. Contractul a ajuns la societatea Sylc Con Trans SRL, din Arad. Tot Primăria Timişoara a mai atribuit, prin licitaţie, în data de 4 mai 2016, un contract în valoare de 165.930 lei fără TVA (bani europeni), către societăţile Hidromet SRL Timişoara şi Vectra Exim SRL Bucureşti, pentru furnizarea unor echipa­mente pentru Centrul Regional de Componente şi Dezvoltare a Furnizorilor din sistemul Auto­motive.

La capătul a patru ani de mandat, Nicolae Robu, primarul liberal al Timișoarei, s-a trezit în ajunul campaniei electorale că are câteva zeci de milioane de băgat în asfalt  

 

 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri