Jurnalul.ro Ştiri Externe Cum se pregatesc rusii de razboi si apocalipsa!

Cum se pregatesc rusii de razboi si apocalipsa!

Sunt oameni care cred in sfarsitul lumii, dar nu sunt sectanti. Cara vesnic dupa ei cate un rucsac, dar nu sunt amatori de derumetii. "Supravietuitorii", cum isi spun ei, cred ca un dezastru se poate produce oricand si, prin urmare, trebuie sa fie pregatiti.

 

Spre deosebire insa de "supravietuitorii" americani, care isi construiesc singuri buncare, cei rusi invata sa reziste in mijlocul naturii sau intr-un sat uitat de lume. "La noi e putin altfel. Nu avem adaposturi subterane, dar avem intinderi uriase si sate abandonate, avem taiga si zone industriale parasite. Tot ceea ce isi imagineaza americanii ca s-ar putea intampla in cazul unei catastrofe, la noi poate fi vazut, practic, la orice margine de oras mai important", spune Serghei Malik, autorul proiectului "Cuibul paranoicului".

"Ce facem? Invatam sa supravietuim. Invatam deprinderi specifice unor situatii de criza. Invatam cum sa ne hranim in astfel de circumstante. Invatam toate astea pe teren, daca putem spune asa, adica in conditii reale", a adaugat Malik.

In interiorul acestei miscari sunt numeroase tendinte. Astfel, sunt unii care strang rezerve prin pivnite si subsoluri, in cazul unui razboi nuclear. Altii stiu sa aprinda un foc fara chibrit sau bricheta, cunosc toate soiurile de ciuperci, fructe si plante de padure, care incropesc de mancare din nimic, practic si isi amenajeaza un adapost in zece minute. Mai sunt si cei pregatiti sa intre in zone interzise. Si, desigur, mai sunt cei care se pregatesc de razboi: invata sa manuiasca armele si se antreneaza sustinut.

Malik spune ca aproximativ jumatate dintre membrii organizatiei sale se pregatesc sa supravietuiasca dupa principiul "o casuta la tara". Ei intentioneaza sa duca o viata autonoma, invata diferite meserii si planifica variante de iesire din oras in cazul unei situatii extraordinare. Altii sunt pregatiti sa-si transforme apartamentul in adapost si sa pazeasca, impreuna cu vecinii, intrarile de hoti, fie sa adere la un grup de alti supravietuitori format spontan.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri