Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Starea de sanatate Cum te ferești de a doua piatră la rinichi

Cum te ferești de a doua piatră la rinichi

de Florin Condurateanu    |   

Specialiştii au stabilit un clasament al celor mai violente dureri. Pe locul întâi sunt durerile în pancreatita acută şi nevralgia de trigemen, pe locul doi brutalele dureri date de pietrele la rinichi care se mişcă, iar abia pe poziţia a treia este teribila gheară în piept provocată de infarct. O piatră mare şi fixă nu cauzează mari dureri, dar o pietricică pornită şi blocată pe ureter aduce dureri groaznice.

 

Formarea calculilor în circuitul rinichilor este generată de o stricare a metabolismului unor săruri, iar pentru aceast dezechilibru al metabolismului încă nu s-au descoperit cauzele. După o colică renală, este necesară analizarea pietrelor pentru a le stabili natura lor. Cele mai frecvente sunt pietrele pe bază de oxalat de calciu. Alţi calculi renali sunt apăruţi din săruri ale acidului uric. Dar, întotdeauna, cine a păţit supliciul unei colici renale se întreabă ce dietă trebuie să urmeze pentru a evita o recidivă. Lămureşte subiectul colicii renale prof. dr. Mircea Penescu, managerul general al Spitalului de Nefrologie Carol Davila.

Potrivit acestuia, cea mai eficace metodă de a micşora riscul formării pietrelor la rinichi, dar şi posibilitatea de a evita apariţia unei a doua crize renale, este consumarea multor lichide. Cine a avut necazul unor calculi renali e cazul să bea 2-2,5 litri de lichide pe zi. Astfel, se spală traseul renal, nu „bălteşte urina”, situaţie favorabilă formării de calculi, dar şi crearea de condiţii de apariţie a infecţiilor urinare. Sunt unii medici care sunt adepţii unei anume diete pentru a păcăli o a doua criză. De exemplu, cei care au avut pietre pe bază de oxalaţi de calciu e bine să nu mănânce roşii, vinete, ciocolată, să nu bea ceai verde, băuturi din categoria cola, cacao. Cei care au avut calculi pe bază de uraţi trebuie să limiteze consumul de carne, mai ales de carne tânără - de viţel, de miel, de ied – şi, bineînţeles, să se abţină de la produse vânătoreşti. Pentru ei se limitează şi conservele, mezelurile, dar şi consumul de organe (ficat, rinichi).

Unii au norocul de a elimina pietrele prin aplicarea de perfuzii cu medicamente împotriva inflamaţiilor, produse antialgice împotriva durerilor şi prin utilizarea antispasticelor care reduc spasmele de contracţii pe ureter. Calculii cât un sâmbure de măslină se elimină astfel cu medicaţie sau chiar spontan. Băile fierbinţi, căldura aplicată cu prişniţe, sticle cu apă caldă pe şale sau perne electrice sunt binevenite, dilatând ureterul unde s-a blocat pietricica. Dacă pietrele sunt mai mari, se sparg cu ultrasunete, fiind eliminate fragmentele. Litotriţia, o metodă de tratare a calculilor renali, înseamnă aşezarea suferindului cu spatele pe o masă cu trepidaţii şi ultrasunete care sparg calculii. Se poate utiliza şi metoda endoscopiei: se introduce pe căile naturale un endoscop care emite ultrasunete, dar care poate şi agăţa pietrele. Există şi o metodă a dilatărilor progresive, fără nici o incizie prin ţesuturile mijlocului se introduc tuburi din ce în ce mai lagi până la rinichi şi se acţionează apoi asupra pietrelor. În cazul pietrelor încăpăţânate în a se lăsa îndepărtate, se intervine cu incizii mici, minim invaziv, prin laparoscopie. În cazuri rare, se aplică chirurgia clasică a operaţiilor cu bisturiul.

 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri