Jurnalul.ro Ştiri Observator Cuminţenia Pământului "merge" la meciul România - Muntenegru

Cuminţenia Pământului "merge" la meciul România - Muntenegru

Cuminţenia Pământului va fi prezentă duminica seara pe stadionul Cluj Arena la meciul România - Muntenegru, anunţă ministrul Culturii, Corina Şuteu, într-o postare pe pagina sa de Facebook.

"Cuminţenia Pământului călătoreşte la Cluj-Napoca; va fi prezentă astăzi de la 21,45 pe stadionul Cluj Arena unde are loc primul meci din calificările la CM 2018 - România - Muntenegru", a scris Şuteu.

De asemenea, în aceeaşi postare, ministrul Culturii include o apreciere a echipei FRF, potrivit căreia "trebuie să avem acasă opera reprezentativă a lui Brâncuşi".

"Fotbalul, sportul în general a fost şi este un ambasador al României în lume. Nu de puţine ori, la marile competiţii ambasadorii din sport se alătură ambasadorilor din artă, cultură şi relevă publicului valorile româneşti. Cu Brâncuşi este însă greu să te alături. El este parte din noi, din fiinţa naţională, nu i te alături. Brâncuşi este al tău. Opera sa a vorbit pentru sine şi pentru România. Trebuie să avem acasă opera sa reprezentativă", conchide Echipa FRF.

Ministrul Culturii, Corina Şuteu, a anunţat vineri că până în prezent s-au strâns aproape 700.000 de euro pentru achiziţionarea operei lui Constantin Brâncuşi - "Cuminţenia Pământului" -, în campania de subscripţie publică.

Campania de colectă naţională "Brâncuşi e al meu" are ca ţintă strângerea sumei de 6 milioane de euro din donaţii publice până la sfârşitul lunii septembrie. Acestei sume i se adaugă 5 milioane de euro alocaţi de Guvern, pentru ca opera lui Brâncuşi să intre în proprietatea statului, după achiziţionarea de la proprietarii săi actuali. AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri