A reînceput febra aprovizionării – de data asta, pentru masa de Revelion. Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) avertizează că, în perioada Sărbătorilor, unii operatori economici pot profita de conjunctură pentru a-şi vinde produsele din stoc, indiferent de calitatea lor.
Verificarea aspectului, mirosului şi culorii alimentelor, a integrităţii ambalajelor, evitarea cumpărăturilor „din portbagaj” – toate acestea sunt gesturi care îl împiedică pe muşteriu să se trezească, acasă, cu produse alterate. Se cere prudenţă crescută înainte de a achiziţiona carne, cozonac, ciocolată sau mărfuri la promoţie - fiindcă acum e sezonul lor. În graba târguielii, detaliile relevante sunt trecute adesea cu vederea.
Cum arată carnea bună
E recomandat ca achiziţionarea cărnii şi a produselor din carne să se facă numai din locurile special amenajate şi autorizate, iar marfa, cu ştampila de control sanitar-veterinar, să fie examinată cu atenţie. „Carnea trebuie să prezinte la suprafaţă o peliculă uscată, de culoare roz până la roşie, să fie fermă şi elastică, atât la suprafaţă, cât şi în secţiune, iar mirosul trebuie să fie caracteristic, de produs proaspăt”, spun cei de la ANPC.
Cu mănuşile curate
Înainte de a pune în sacoşă checuri şi cozonaci, cumpărătorul verifică dacă personalul poartă echipament adecvat – halat, bonetă, inclusiv mască de protecţie –, şi dacă manipularea produselor se face cu mănuşi curate sau de unică folosinţă.
În magazine, produsele de patiserie neambalate trebuie depozitate în recipiente curate, la adăpost de praf, consumatorii putându-se servi doar cu ustensile speciale (nu cu mâna!).
Ciocolată „obosită”
Ciocolata neambalată e cu adevărat proaspătă dacă prezintă o suprafaţă lucioasă, fără straturi şi pete. Drajeurile au o suprafaţa netedă, lucioasă şi uscată. E musai ca produsele din import să fie însoţite de etichete informative în limba română.
Şi încă o recomandare: e mai bine ca dulciurile să nu fie achiziţionate de la vânzătorii ambulanţi, oricât de tentant le-ar fi aspectul sau preţul.
Produsele cu ambalaje deterioare, pentru care există suspiciunea că au conţinut stricat, nu trebuie să fie cumpărate.
Foto: Facebook ANPC