Jurnalul.ro Sport Fotbal international Cupa Mondiala 2018. Egipt  – Uruguay 0–1. Golul victoriei marcat în minutul 89

Cupa Mondiala 2018. Egipt  – Uruguay 0–1. Golul victoriei marcat în minutul 89

Egipt  – Uruguay. Uruguay a trecut de Egipt, scor 1-0, printr-un gol marcat în minutul 89 de Jose Gimenez.

Egiptenii nu au conta în acest meci pe vedeta Salah, nerecuperat după accidentarea suferită în finala Ligii Campionilor din 26 mai, când Liverpool a fost învinsă de Real Madrid cu 3-1.

Sud-americanii au avut o posesie mai bună în acest meci, dar ocaziile de gol au apărut destul de greu, iar când acestea s-au ivit ratările au fost pe măsură.

Prima acţiune a dublei campioane mondiale a venit în min. 8, când un şut al lui Cavani de la 22 metri a fost prins de portar. Suarez (14) a irosit o oportunitate notabilă (14), după care Cavani (23) a fost blocat de Gabr.

Luis Suarez (24) a ratat o mare ocazie, dar a reluat din doar şase metri în plasa laterală. Atacantul Barcelonei a ratat o nouă şansă în debutul reprizei secunde, singur cu portarul egiptean (47).

''Faraonii'' au avut un şut bun, tras de la distanţă de Fathi (72), care i-a testat vigilenţa lui Muslera.

Suarez (73) a ratat din nou singur cu portarul, după o pasă ideală de la Cavani, după care Elneny (81) şi-a încercat norocul cu o boltă din careu, dar mingea s-a dus peste poartă.

Cavani a apărut în prim plan, dar nici el nu a avut mai mult noroc la finalizare: voleul său a fost respins de portar (83), iar apoi a trimis mingea în bară din lovitură liberă (88), coechipierii săi încurcându-se reciproc la faza următoare.

Uruguayul a reuşit să dea lovitura în min. 89, când Gimenez a reluat cu capul din lovitura liberă a lui Sanchez.

Cele două echipe s-au mai înfruntat o singură dată, în 2006, la Cairo, într-un meci amical, câştigat de Uruguay cu 2-0.

În celălalt meci din grupă, Rusia a surclasat Arabia Saudită cu 5-0, joi, în deschiderea competiţiei.

Marţi, Rusia va înfrunta Egiptul la Sankt Petersburg, Uruguayul va juca miercuri cu Arabia Saudită, la Rostov pe Don.

Egipt - Uruguay 0-1 (0-0)
A marcat: Jose Maria Gimenez (89).
Ekaterinburg Arena
Cupa Mondială FIFA 2018, Grupa A

Au evoluat echipele:
Egipt: 23. Mohamed Elshenawy - 7. Ahmed Fathi (căpitan), 2. Ali Gabr, 6. Ahmed Hegazy, 13. Mohamed Abdelshafy - 8. Tarek Hamed (5. Sam Morsy, 50), 17. Mohamed Elneny - 22. Amr Warda (14. Ramadan Sobhy, 82), 19. Abdalla Said, 21. Trezeguet - 9. Marwan Mohsen (11. Kahraba, 63). Selecţioner: Hector Cuper.
Rezerve neutilizate: 1. Essam El Hadary, 16. Sherif Ekramy - 3. Ahmed Elmohamady, 12. Ayman Ashraf, 15. Mahmoud Hamdy, 20. Samir Saad, 4. Omar Gaber, 10. Mohamed Salah, 18. Shikabala.
Uruguay: 1. Fernando Muslera - 4. Guillermo Varela, 3. Diego Godin (căpitan), 2. Jose Gimenez, 22. Martin Caceres - 8. Nahitan Nandez (5. Carlos Sanchez, 58), 6. Rodrigo Bentancur, 15. Matias Vecino (14. Lucas Torreira, 87), 10. Giorgian De Arrascaeta (7. Cristian Rodriguez, 59) - 9. Luis Suarez, 21. Edinson Cavani. Selecţioner: Oscar Washington Tabarez.
Rezerve neutilizate: 12. Martin Campana, 23. Martin Silva - 13. Gaston Da Silva, 16. Maximiliano Pereira, 19. Sebastian Coates, 17. Diego Laxalt, 11. Cristhian Stuani, 18. Maximiliano Gomez, 20. Jonathan Urretaviscaya.

Arbitru: Bjorn Kuipers; arbitri asistenţi: Sander van Roekel, Erwin Zeinstra (toţi din Olanda); arbitru de rezervă: Milorad Mazic (Serbia)
Arbitru asistent video: Danny Makkelie (Curacao); asistenţi video: Cyril Gringore (Franţa), Pawel Gil (Polonia), Clement Turpin (Franţa).
Cartonaşe galbene: Hegazy (90+6).
AGERPRES

Echipe de start:

  • Egipt: Elshenawy - Fathy, Gabr, Hegazy, Shafi - Elneny, Hamed - Warda, Said, Trezeguet - Mohsen
  • Uruguay: Muslera - Varela, Gimenez, Godin, Caceres - Nandez, Bentacur, Vecino, Arrascaeta - Suarez, Cavani

Jucătorul cheie al Egiptului este Mohamed Salah care a fost accidentat de către spaniolul Sergio Ramos în finala Champions League Real Madrid – FC Liverpool și a suferit o fractură de claviculă. Toată lumea se întreabă dacă egipteanul va fi pe teren încă din primul minut.

De partea cealaltă ies în evidenţă Luis Suarez şi Edinson Cavani, doi dintre cei mai prolifici jucători de la Barcelona şi respectiv PSG.

Partida se va disputa la o oră mai puțin obișnuită, 15:00, pe Stadionul Central din Ekaterinburg, stadionul echipei Ural, la care joacă titular internaționalul român Eric Bicfalvi. 

Subiecte în articol: Egipt  – Uruguay
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri