Jurnalul.ro Sport Fotbal international Cupa Mondiala 2018: Selecţionerul Japoniei este "devastat"

Cupa Mondiala 2018: Selecţionerul Japoniei este "devastat"

Selecţionerul Japoniei, Akira Nishino, şi-a asumat responsabilitatea pentru înfrângerea suferită de "Samuraii albaştri" în faţa reprezentativei Belgiei (2-3), luni, la Rostov pe Don, în optimile de finală ale Cupei Mondiale de fotbal 2018.

 

"Sunt foarte dezamăgit, devastat de acest rezultat. Am pierdut, însă puteam câştiga. Nu mă aşteptam ca adversarii noştri să întoarcă rezultatul. Nu cred că jucătorilor li se poate reproşa ceva, probabil că tactica mea sau deciziile mele de antrenor au fost de vină", a declarat Nishino după meci.

"Jucătorii mei au fost foarte buni, mai buni decât în meciurile precedente. Au avut încredere în ei, iar astăzi au reuşit o performanţă frumoasă. Am jucat bine, însă victoria este cea care contează. Atunci când aveam un avantaj de două goluri nu am făcut schimbări pentru că doream să marcăm încă un gol şi am avut ocazia, am controlat meciul. Am jucat bine, dar în final victoria este cea care contează", a adăugat selecţionerul nipon.

Japonia a condus cu 2-0 în faţa Belgiei, prin golurile lui Genki Haraguchi (47) şi Takashi Inui (52), însă europenii au întors rezultatul graţie reuşitelor lui Jan Vertonghen (69), Marouane Fellaini (74) şi Nacer Chadli (90+4). Belgia va juca în sferturile de finală cu Brazilia, care a învins cu 2-0 Mexicul, în cealaltă partidă programată luni. AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri