Jurnalul.ro Sport Fotbal international Mii de euro cheltuiți pentru a-și încuraja favoriții. Preț exorbitant al biletelor. SUA și Canada storc fanii de bani, Mexicul e mai prietenos

Mii de euro cheltuiți pentru a-și încuraja favoriții. Preț exorbitant al biletelor. SUA și Canada storc fanii de bani, Mexicul e mai prietenos

de Paul Bardasu    |   

Cupa Mondială strânește pasiuni enorme în rândul suporterilor, iar FIFA, acuzată că e avidă de bani,  profită din plin de acest lucru.

Forul mondial a aplicat o procedură complicată de vânzare a biletelor pentru cele 104 meciuri disputate în SUA, Canada și Mexic, fapt care a dus chiar la o plângere la Comisia Europeană împotriva FIFA pentru abuz de poziție dominantă pe piață. Dar până la prețurile de sute și chiar mii de dolari pentru un tichet, fanii au trebuit să scoată bani grei din buzunar pentru a ajunge și a trăi pe viu festivalul fotbalului. Dacă americanilor le e mai ușor să vadă meciurile, europenii, asiaticii și africanii sunt nevoiți să strângă serios cureaua pentru a putea fi alături de favoriții lor.

Turneul final, găzduit de trei țări, are trei categorii de prețuri. SUA și Canada sunt la nivel extraterestru, în timp ce Mexicul este mai abordabil pentru suporteri. Suporterii care vor dori să experimenteze live meciurile nu vor călători doar între stadioane, ci și între trei zone valutare, niveluri de prețuri și realități cotidiene diferite, arată XTB, într-o analiză. Pentru spectatori, costul participării la Cupa Mondială nu este determinat exclusiv de prețul zborului, ci și de efectele combinate ale cursului de schimb, costului vieții și obiceiurilor locale, cum ar fi bacșișul. Diferențele dintre țările gazdă sunt notabile și se acumulează rapid. Un factor cheie este cursul de schimb. Aproape toate cheltuielile zilnice sunt semnificativ mai ieftine în Mexic decât în America de Nord.

Costuri variate, de la zbor la hotel

Diferențele de preț se extind și la costurile de călătorie, chiar dacă acestea sunt mai puțin evidente la prima vedere. Zborurile din România, de exemplu, către orașele din toate cele trei țări în care au loc meciuri costă peste 1.000 de euro (însă trebuie avută în vedere și viza, acolo unde este necesară). Cu toate acestea, odată ajunși la destinație, devine rapid evident că adevăratele costuri abia încep. În timpul Cupei Mondiale, sunt de așteptat majorări masive ale prețurilor pentru cazare (hoteluri/Airbnb), care pot fi cu 200-300% peste tarifele normale, în funcție de orașul gazdă. Chiar și în aceste condiții, Mexicul rămâne cea mai accesibilă opțiune. În orașe precum Mexico City, Guadalajara sau Monterrey se pot găsi cazări relativ accesibile chiar și în timpul turneului, în timp ce metropole precum New York City sau Los Angeles se află într-o categorie de prețuri complet diferită. Toronto și Vancouver, din Canada, se numără, de asemenea, printre cele mai scumpe orașe gazdă, potrivit XTB.

Interesant este că nu doar costurile de cazare fac diferența, ci, mai presus de toate, transportul local, care are un impact important asupra bugetului total. În SUA, fanii beneficiază de o rețea densă de zboruri interne, cu un preț mediu de aproximativ 300-400 de dolari pe sens, precum și de prețuri la combustibil mai mici decât în Europa. Acest lucru face relativ ușoară și previzibilă combinarea mai multor locații în care au loc meciuri, precum Houston și New York City.

Deplasarea prin Mexic, cea mai abordabilă

În Canada și Mexic, rețeaua de zboruri este mai puțin extinsă și adesea mai scumpă, motiv pentru care mijloacele alternative de transport sunt mai importante acolo. În același timp, există un avantaj clar de cost pentru mașinile de închiriat în Mexic: prețurile, inclusiv asigurarea, sunt adesea de doar aproximativ 17-45 de euro pe zi, plus în jur de 9 euro pentru asigurarea obligatorie de răspundere civilă. În SUA și Canada, pe de altă parte, costul mediu este de 50-68 de euro pe zi. Prețurile combustibilului în Canada și Mexic sunt mai mari decât în SUA. Mexicul oferă cel mai ieftin punct de intrare și opțiuni de deplasare zilnică, în timp ce SUA au cel mai scump transport de-a lungul coastei, dar, datorită zborurilor accesibile, oferă cele mai bune opțiuni interne, subliniază analiza XTB.

Mâncare, bere și bacșișuri: costurile se adună la fața locului

Diferența este cea mai evidentă în viața de zi cu zi. Mâncarea, băuturile și cheltuielile spontane se adună pe parcursul mai multor zile decât costurile unice, cum ar fi zborurile sau biletele. Și tocmai aici excelează Mexicul. În ceea ce privește consumul zilnic, Mexicul este clar superior SUA și Canadei. Acest lucru se aplică atât restaurantelor, cât și barurilor.  

În timp ce o masă simplă în America de Nord poate costa cu ușurință peste 20 de dolari, prețurile în Mexic sunt mai mici. Același lucru este valabil și pentru băuturi, în special berea, care în Mexic costă adesea doar o fracțiune din ceea ce plătesc fanii din SUA sau Canada. De exemplu, pentru o bere la halbă, turiștii din Mexic plătesc între 1,25 și 2,50 de dolari, în timp ce în Canada și SUA prețul este de aproximativ 5 dolari.

Un alt cost adesea subestimat este bacșișul. În SUA și Canada, 15-20% este practic obligatoriu și considerat o parte standard a venitului în multe locuri. Pentru călători, acest lucru înseamnă că fiecare notă de plată ajunge să fie mai mare decât pare inițial. În Mexic, pe de altă parte, deși bacșișurile de aproximativ 10%  sunt obișnuite, acestea sunt mai puțin strict reglementate. Pe parcursul mai multor zile, această diferență poate ajunge la câteva sute de euro. 

Punând laolaltă toți acești factori, se conturează o imagine clară. Mexicul oferă fanilor, de departe, cel mai bun raport calitate-preț, Canada se situează la mijlocul clasamentului, în timp ce SUA  (în special în marile orașe de coastă) sunt cele mai scumpe. În același timp, SUA are avantaje de infrastructură, precum mobilitatea, care pot fi relevante pentru fanii cu planuri de călătorie mai complexe. Suporterii care doresc să asiste la mai multe meciuri pot economisi considerabil cu o planificare adecvată. O abordare rațională este ca suporterii să asiste, în majoritatea timpului, în Mexic și doar selectiv la meciuri individuale în SUA sau Canada.

Biletele de meci, o provocare

Problema biletelor a stârnit controverse, FIFA fiind acuzată că oferă tichetele la prețuri exorbitante, în ciuda promisiunilor făcute atunci când turneul a fost atribuit celor trei țări gazdă. O anchetă judiciară a fost deschisă miercuri în statele New York și New Jersey cu privire la practicile FIFA în materie de bilete, în special pentru cele opt meciuri programate pe stadionul MetLife din New Jersey, inclusiv finala. Federația Europeană a Suporterilor (ESF) și Euroconsumers, o organizație a consumatorilor care reprezintă continentul, au anunțat la sfârșitul lunii martie că au depus o plângere la Comisia Europeană împotriva FIFA pentru abuz de poziție dominantă pe piață și pentru ca forul să abandoneze procedurile sale „opace și nedrepte”.

De partea cealaltă, FIFA a apărat prețurile biletelor la Cupa Mondială, despre care a spus că au fost determinate de o cerere „nebună” și de o structură de prețuri care variază în funcție de meci, potrivit președintelui Gianni Infantino. „Strategia FIFA acoperă o gamă largă de niveluri și categorii de prețuri, reflectând cererea pieței pentru fiecare meci”, a declarat un purtător de cuvânt al FIFA pentru AFP. Cum prețurile tichetelor la finală, la categoria 4, a ajuns la peste 9.000 de dolari, iar la categoria 1, la o sumă astronomică, de 345.000 de dolari, președintele SUA a fost întrebat de cotidianul New York Post dacă și-ar lua bilet. „Nu aş plăti nici eu o asemenea sumă”, a răspuns franc cel mai puternic om al lumii.

Dar cum pasiunea și orgoliul îi fac pe suporteri să facă tot posibilul să fie alături de formația favorită, turneul din SUA, Canada și Mexic este trecut cu siguranță la categoria „o dată în viață”, chiar dacă după experiența de pe târâm american mulți fani „vor face foamea”, vorba românului.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri