Jurnalul.ro Ştiri Politică Cuplul Barna-Cioloș cere liberalilor și lui Klaus Iohannis alegeri anticipate

Cuplul Barna-Cioloș cere liberalilor și lui Klaus Iohannis alegeri anticipate

de Ion Alexandru    |   

În plin scandal legat de epurările care au loc la nivelul USR, prin excluderea din partid a membrilor care au alte opinii decât liderul Dan Barna, conducerea Alianței USR-PLUS atacă, concertat, Partidul Național Liberal, Guvernul Orban și pe președintele Klaus Iohannis, cărora le cere, voalat sau pe față, declanșarea alegerilor parlamentare anticipate. În timp ce Dan Barna cere Executivului asumarea răspunderii pentru alegerea primarilor în două tururi de scrutin, Dacian Cioloș îl somează, direct, pe Klaus Iohannis să declanșeze alegerile parlamentare anticipate.

 

Atacurile, făcute simultan, pe două voci, au început, ieri, în Parlament, când liderul USR, Dan Barna, a cerut, de la tribuna Camerei Deputaților, asumarea răspunderii Guvernului sau emiterea unei Ordonanțe de Urgență pentru alegerea primarilor în două tururi. Reacția lui Barna a venit după ce în plenul Parlamentului au fost respinse toate solicitările PNL și USR de a include pe ordinea de zi proiectul care prevede trecerea la alegerea primarilor în două tururi.

„În acest moment, este clar că nu există niciun interes pentru a trece acest proiect și că se vrea blocarea lui. Cerem guvernului Ordonanță de Urgență sau asumarea răspunderii pentru alegerea primarilor în două tururi”, a spus liderul USR. Concret, cele două partide au cerut, ieri, introducerea pe ordinea de zi a ședinței Camerei Deputaților a proiectului de lege privind alegerea primarilor în două tururi, însă solicitările au fost respinse pentru că proiectele se află în comisia comună pentru modificarea legilor electorale, care are termen trei luni pentru redactarea unui raport. Ceea ce face imposibilă organizarea, anul viitor, a alegerilor locale în două tururi.

Și liderul Pro România, Victor Ponta, l-a atacat pe Ludovic Orban, care nu reușește să rezolve această situație. „Domnul Orban a aruncat pisica moartă în Parlament, astăzi o aruncăm înapoi. Poate ar trebui să nu mai tot plimbe pisica”, a precizat, tot ieri, la Parlament, Victor Ponta.

 

„Tehnocratul” atacă pe Facebook

 

Imediat după acest episod, liderul PLUS, Dacian Cioloș, le-a dedicat premierului Ludovic Orban și președintelui Klaus Iohannis o postare pe contul său de socializare, în care insinuează că „alegerile parlamentare anticipate sunt singura soluție pentru a evita distrugerea țării”.

„Fără să le pese de consecințe, parlamentarii PSD votează propuneri dintre cele mai populiste doar cu scopul de a băga bețe în roate Guvernului PNL. Scăderea TVA de la 19 la 16 la sută, dublarea alocațiilor pentru copii, eliminarea pensiilor speciale pentru magistrați și angajații din justiție fără a regândi așezarea pe baze noi și solide a întregului sistem de pensii sunt măsuri care pot da bine în ochii electoratului, dar care aruncă în aer bugetul țării și pot bloca pe termen lung justiția. Dacă ar fi fost bani pentru măsurile acestea, ne întrebăm de ce ele nu au fost adoptate din 2016 și până acum de guvernele PSD”, scrie fostul premier tehnocrat. Acesta somează PNL și Palatul Cotriceni: „Sperăm ca, măcar în ceasul al doisprezecelea, președintele Iohannis și liderii PNL, în frunte cu premierul Orban, să înțeleagă că singura soluție pentru salvarea României sunt alegerile anticipate și să înceapă rapid demersurile pentru declanșarea acestora”.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri