Leul s-a apreciat faţă de euro, cu 0,10 bani (-0,02%), cursul de schimb coborând miercuri la 4,6667 lei/euro, faţă de 4,6677 lei/euro marţi, potrivit datelor publicate de Banca Naţională a României.
În schimb, leul a pierdut 0,18 bani (0,04%) în faţa dolarului american, care a fost cotat la 4,0359 lei, faţă de 4,0341 lei/dolar, cât a fost pe data de 16 octombrie.
Totodată, leul s-a apreciat cu 1,02 bani (-0,25%) faţă de francul elveţian, până la 4,0684 lei/franc, faţă de 4,0786 lei/franc, cotaţia stabilită în şedinţa anterioară.
Gramul de aur s-a ieftinit până la 159,1856 lei, respectiv cu 12,42 bani (-0,08%) faţă de cotaţia anterioară, de 159,3098 lei.AGERPRES