Cutia de carton a fost descoperită în spatele unui bloc de pe strada Siretului din municipiul Sibiu. Potrivit IPJ Sibiu, la fața locului au fost trimise mai multe echipaje de polițiști. Acestea au izolat zona și au început o anchetă.
De asemenea, în zonă au ajuns o autospecială de stingere din cadrul ISU Sibiu și un echipaj al Serviciului de Ambulanță.
Totodată, la fața locului a fost solicitată prezența specialiștilor SRI pentru efectuarea controlului pirotehnic.
(sursa: Mediafax)