Jurnalul.ro Ştiri Externe Cutremur puternic în Albania. Zeci de răniţi şi imobile avariate

Cutremur puternic în Albania. Zeci de răniţi şi imobile avariate

Peste 20 de persoane au fost rănite uşor şi au fost spitalizate, dar nu există morţi, a anunţat pentru AFP purtătorul de cuvânt al Ministerului Apărării, Albana Qajaj.

Aceasta a precizat că rănile sunt uşoare şi au fost provocate de căderea unor obiecte sau bucăţi de ziduri sau au fost persoane care au avut atacuri de panică.

"Există case şi clădiri deteriorate, dar care nu s-au prăbuşit", a adăugat Albana Qajaj, adăugând că un nou bilanţ va fi difuzat în cursul serii.

Potrivit Serviciului de prospectare geologică al SUA (USGS), seismul a avut magnitudinea de 5,6, cu epicentrul localizat la o adâncime de 10 kilometri în zona Durres. Mişcarea seismică a fost resimţită pe o rază de 250 de kilometri.

Conform Ministerului Apărării, acest şoc este cel mai puternic din ultimii 20-30 de ani din Albania. Balcanii sunt o zonă cu activitate seismică puternică, iar cutremurele sunt frecvente, adaugă AFP.

Localnicii au declarat că la Tirana cutremurul s-a simţit foarte puternic, fiind văzuţi oameni care alergau panicaţi pe străzi pentru a se adăposti.

Electricitatea şi liniile telefonice au fost întrerupte în mai multe zone, făcând comunicaţiile dificile.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri