Jurnalul.ro Ştiri Externe Cutremurul din Oklahoma, legat de tehnica de injectare cu apă

Cutremurul din Oklahoma, legat de tehnica de injectare cu apă

Reinjectarea în sol a apei extrase odată cu gazul şi petrolul este o potenţială cauză a creşterii numărului de cutremure mai mari de 3 pe Richter în statul american Oklahoma, potrivit Societăţii Geologice din SUA. Sâmbăta trecută, un cutremur de 5,6 pe Richter a avut loc în nordul statului american, în apropiere de o zonă în care autorităţile tocmai impuseseră restricţii la cantitatea de apă care poate fi reinjectată în sol. Ca urmare a cutremurului, Comisia pentru Activităţi Corporative a dispus închiderea a 37 de puţuri folosite la reinjectare pe o suprafaţă de 830 de kilometri pătraţi. Măsura ar trebui aplicată în următoarele 10 zile. Oprirea injectării nu se va face concomitent, existând temeri că acest lucru ar putea provoca alt cutremur. Economia din Oklahoma este dependentă de producerea de energie, un angajat din patru lucrând în acest domeniu.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri