Un viitor tătic sau o viitoare mămică își începe studiile de părinte cu cel puțin un an înainte de venirea primului copil pe lume, iar examenul de părinte și-l dau la maturitatea acestuia.
Psihologul Laura Maria Cojocaru spune că vorbele sunt cele mai puternice arme cu care poți să rănești un copil, în condițiile în care acesta are nevoie de dragoste, să fie ascultat, să simtă că este iubit și să nu se considere niciodată nedorit în familia sa.
„Chiar și o mică remarcă adusă asupra sa l-ar putea face să plângă. Nu-ți numi copilul incapabil, nu-l compara cu alții, nu-l face să se simtă inutil. Ești părinte, fii mândru de el! Dacă vei avea un copil, nu te panica, meseria aceasta se învață! Nu-l educa așa cum vrei tu, ci așa cum este firesc! Este un ciclu greu, un proces prin care, abia după ani și ani se vor vedea roadele, dar unde mulți pot eșua cu grație. Ca părinte, trebuie să-ți faci temele perfect și fără nicio greșeală, altfel riști să ai parte de niște roade stricate, de care nu se va putea bucura nimeni. Primele roade tu le vei sădi încă de la naștere, dar vor crește cel mai greu. Pe restul, copilul și le va sădi singur, sub atenta ta supraveghere”, declară psihologul Laura Maria Cojocaru.
Specialistul le recomandă părinților 7 sfaturi utile care vor contribui la creșterea sănătoasă a copiilor, nu atât din punct de vedere fizic, cât mai ales psihic și emoțional:
1. Nu vă învățați copiii să asculte orbește de voi, pentru că, din obișnuință, atunci când nu veți fi voi lângă ei, îi vor asculta orbește pe alții. Învățați-i să discearnă între ce este sau nu util și valoros pentru ei.
2. Nu vă învățați copiii să accepte critici „constructive” și demotivări de genul: „nu este suficient”, „puteai mai bine”, „copilul lui X este mai bun ca tine”, „râde lumea de noi/de tine”, pentru că vor accepta ca stimă lor de sine să fie călcată în picioare de oricare alții. Învățați-i încurajarea, susținerea, aprecierea, respectul și acceptarea pentru a menține bucuria în viața lor și a celor importanți pentru ei.
3. Nu vă învățați copiii să accepte să fie învinovățiți pentru renunțările și „sacrificiile” voastre (sunt exclusiv deciziile voastre!), pentru că, atunci când vor fi adulți, nu vor ști cum să-și asume responsabilitatea pentru ceea ce sunt, simt, gândesc și vor de la viață. Învățați-i sinceritatea, încrederea și asumarea responsabilității.
4. Nu vă învățați copiii să creadă că micile lor suferințe apar pentru că merită să fie pedepsiți de viață/ Univers/ Dumnezeu, pentru că nu fac ce spuneți voi sau nu sunt cum vreți voi, pentru că astfel vor accepta să fie abuzați de oricare alții, considerând că așa merită. Învățați-i să caute și să înțeleagă lecția din întâmplarea respectivă și să dezvolte astfel noi abilități.
5. Nu vă învățați copiii să accepte să facă ceea ce le cereți fără să li se explice motivul și mai ales beneficiul pentru toți cei implicați, pentru că vor accepta ca și alții să le impună ce vor ei pur și simplu, chiar dacă le este benefic sau nu. Învățați-i să asculte cu atenție, să analizeze, să întrebe, să negocieze.
6. Nu vă învățați copiii să creadă că „nu pot”, „nu știu”, „nu reușesc”, „greșesc”, pentru că vor accepta ca alții să le hotărască drumul și calitatea vieții. Învățați-i să dea visului lor toate șansele posibile, să învețe să depășească obstacolele și să exerseze căutarea de soluții.
7. Nu vă îndrumați copiii să realizeze visul vostru neîmplinit, pentru că vor accepta foarte ușor să renunțe la ei înșiși, la nevoile și dorințele lor, la starea lor de bine și vor ajunge să-i lase pe alții să le trăiască viața. Învățați-i că visul lor este tangibil, realizabil, utilizându-și resursele proprii, energia, timpul și învățarea necesare pentru a-l trăi, conchide psihologul Laura Maria Cojocaru.