Cvartetul “Arcadia” al Centrului Național de Artă Tinerimea Română va susține duminica, 2 august, de la ora 19:00 la Muzeul orașului Sinaia, concertul de deschidere al Festivalului Internațional “Enescu și muzica lumii”, care revine în 2020 cu ediția a XXI-a, exclusiv în aer liber, între 2 şi 19 august, în spaţii neconvenţionale puse la dispoziţie de Primaria orașului Sinaia, precum Muzeul Sinaia, Casinoul Sinaia, Parcul Dimitrie Ghica, Centrul Cultural Carmen Sylva şi nu numai.
Cvartetul ARCADIA, va susţine cu un program-invitație la o stare de bună dispoziție și descoperire a unor miniaturi celebre, în spectaculoase, dar mereu rafinate, aranjamente interpretate – ca de obicei, cu strălucire – de către membrii cvartetului ARCADIA.
Pentru prima dată în aer liber, Festivalul Internațional “Enescu și muzica lumii”, invită pentru a 21-a oară iubitorii de muzică clasică aflați la Sinaia în această vară să vină la seria de concerte camerale și simfonice ce se desfășoară de pe 2 pe 19 august, la Sinaia.
Programul serii de 2 august va cuprinde în interpretarea Cvartetului Arcadia – compus din Ana Török - vioara I, Răsvan Dumitru - vioara a II-a, Traian Boală – viola, Zsolt Török - violoncel – o colecţie de teme celebre din muzica clasică în adaptare pentru cvartet de coarde din creaţia lui : J.S. Bach, S. Rachmaninov, P.I. Ceaikovski, J. Offenbach, G. Bizet, F. Chopin, A. Dvorak, D. Șostakovici, P. Mascagni, G. Puccini, G. Faure, M.A. Charpentier, E. Elgar, F. Kreisler, J. Strauss, B. Bartok.
Concertele Festivalului Internațional “Enescu și muzica lumii” 2020 în formula in aer liber vor avea loc în condițiile de distanțare și igienă impuse de regulile Sars Cov 2, oferind în același timp o atmosferă intimă și totuși plină de strălucire concertelor din agenda sa, creând practic între interpreți și public o comunicare specială, diferită de cea a sălii de concert, dar care oferă în continuare emoție și bucurie tuturor celor prezenți.
Cvartetul ARCADIA, cea mai titrată și tânără formație camerală din România, care reușește să susțină constant concerte pe scenele Europei, cu contracte de înregistrări în derulare, care continuă și în anii următori, are pentru prima dată oportunitatea de a semna deschiderea acestui festival.
Festivalul Internațional “Enescu și muzica lumii”, proiect creat de violoncelistul și profesorul Marin Cazacu, a pornit ca o continuare a ideii de generozitate care a caracterizat spiritul lui George Enescu și este acum una dintre cele mai importante scene de manifestare a tinerelor talente muzicale din România. Din anul 1999 și până în prezent, Festivalul Internaţional “Enescu şi muzica lumii” propune celor aflați la Sinaia în vacanța de vară un program atractiv, ediția din acest an fiind una cu totul originală, în primul rând pentru că, din motive obiective, se desfăşoară exclusiv în aer liber.
Ca şi în anii trecuţi, şi actuala ediţie are în centru prezența celor patru orchestre naționale de tineret, respectiv Orchestra Română de Tineret dirijată de Cristian Mandeal, cu un concert pe 5 august – solist Ştefan Cazacu, în aer liber la Casino Sinaia, Orchestra Națională Simfonică a României, cu concert pe 11 august, de la ora 19, Orchestra Junior, dirijor Andrei Stănculescu, pe 16 august, ora 19 şi Romanian Sinfonietta Orchestra dirijor şi solist Alexander Sitkovetski, cu un concert programat pe 19 august, de la ora 19, tot la Casino Sinaia dar și admirabile recitaluri camerale.
Ediţia a XXI-a a festivalului, are în program nu mai puțin de 14 concerte și recitaluri. În organizarea Primăriei orașului Sinaia și Centrului Național de Artă „Tinerimea Română” - beneficiind şi anul acesta de contribuţia UCIMR (Uniunea de Creație Interpretativă a Muzicienilor din România), Festivalul Internaţional “Enescu şi muzica lumii” propune un program dens şi divers, susţinut în mare parte de tineri și foarte tineri muzicieni.