Jurnalul.ro Ştiri Social Dacian Cioloș: Peste 2.500 de voluntari ai Platformei România 100 s-au implicat în 150 de proiecte

Dacian Cioloș: Peste 2.500 de voluntari ai Platformei România 100 s-au implicat în 150 de proiecte

Fostul premier Dacian Cioloş a scris pe Facebook, la un an de la lansarea Platformei România 100, că acest proiect a reușit să adune oameni motivați și capabili să realizeze tot ce își propun, conform Agerpres.

„Exact acum un an, lansam o provocare către toţi oamenii care s-au înscris în Platforma România 100 fără să ştiu dacă îndemnul meu va avea sau nu vreun ecou. Era un pariu riscant. Sunt românii în stare să se adune în comunităţi mici, locale, pentru a ajuta alţi semeni? Sau ne mobilizăm doar atunci când ne ajunge cuţitul la os şi trebuie să protestăm faţă de cei care ne conduc spre o prăpastie? Suntem doar reactivi sau putem construi, pozitiv, prin fire trainice, legături cu semenii din comunităţile în care trăim? (...) Astăzi, putem spune că suntem în stare să facem orice ne propunem, pentru că am adunat în câteva luni oameni motivaţi şi, odată cu ei, multe fapte bune care-i pot inspira şi pe alţii şi care pot fi replicate înzecit în toate colţurile României. Faptele bune trebuie înmulţite”, a subliniat Dacian Cioloş.

El a spus că peste 2.500 de voluntari ai Platformei România 100 au fost implicați, timp de un an, în 150 de proiecte.

„Faptele voluntarilor din Platforma România 100 sunt diverse şi vorbesc de la sine despre preocupările şi nevoile românilor, dincolo de bătălii politice şi declaraţii politicianiste fără substanţă şi finalitate. Voluntarii şi-au dedicat timpul liber pentru a organiza donări de sânge în situaţii urgente, au ajutat în afara programului de şcoală copiii care au pornit în viaţă cu şansa a doua să folosească noile tehnologii, au fost sprijin pentru alţi semeni ajunşi în situaţii-limită după intemperii naturale, au organizat târguri de locuri de muncă şi multe alte proiecte mai mici sau mai mari pentru comunitate. Acest civism în folosul comunităţilor, prin implicarea oamenilor din comunităţi, construieşte caractere de oameni cărora le pasă, care fac ceea ce spun şi care vor schimba România în bine pentru că nu mai aşteaptă de la alţii să o facă”, a afirmat Cioloş.

Fostul premier i-a felicitat pe voluntari pentru „darul lor către comunităţile din care provin”. El şi-a exprimat speranţa ca acţiunile acestora să reprezinte un exemplu pentru cei care „nu doar aşteaptă ajutor de la Guvern sau aleşi, ci pun mâna şi construiesc prin implicare la firul ierbii”.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri