Jurnalul.ro Cultură Muzica Dan Bittman, despre Leo Iorga: Oamenii îl iubeau necondiţionat, pentru felul lui de a fi

Dan Bittman, despre Leo Iorga: Oamenii îl iubeau necondiţionat, pentru felul lui de a fi

Leo Iorga avea o voinţă uriaşă şi a arătat că până în ultimul moment trebuie să crezi în tine şi în şansa ta, a declarat solistul trupei Holograf, Dan Bittman.


El a adăugat că fostul solist al trupei Compact, decedat sâmbătă, a luptat timp de şapte ani cu o boală necruţătoare. De asemenea, Bittman a evocat întâlnirea din 20 septembrie, de la Arenele Romane, când Leo Iorga a părăsit spitalul pentru a cânta în memoria lui Teo Peter.

"Ultima oară când l-am văzut pe Leo a fost acum aproximativ o lună şi jumătate, la Arenele Romane, am cântat împreună. A venit direct din spital, într-un scaun cu rotile. L-am îmbrăţişat cu toţii, l-am sărutat. Ştiam că e nu e bine, dar încă o dată, pentru a nu ştiu câta oară, ne-a arătat că este cel mai mare luptător, pe care l-am cunoscut eu, cel puţin, în viaţă. A fost şi este şi va fi pentru noi toţi, prietenii lui, un exemplu de luptă împotriva unei boli care nu iartă. Omul acesta a avut o voinţă uriaşă. Şi nu numai că a avut el o voinţă uriaşă. A încercat prin felul lui de a fi să le arate tuturor că merită să lupţi. Timp de peste şapte ani a luptat cu o boală necruţătoare. Ne-a arătat că până în ultimul moment trebuie să crezi în tine şi în şansa ta. Acesta a fost Leo Iorga - pe lângă un extraordinar solist, o extraordinară voce - a fost un om cu o ambiţie şi o putere formidabile. Dumnezeu să îl odihnească şi condoleanţe familiei", a arătat Dan Bittman, într-o declaraţie acordată AGERPRES.

El a adăugat că Leo Iorga a fost "un artist desăvârşit", dar şi un om cu o căldură deosebită.

"A fost un model şi în viaţa lui artistică, a fost un tip tonic, mereu era zâmbitor, era un om care aducea zâmbetul în jurul lui. Un om cu o căldură deosebită. De aceea cred că a şi avut aşa o priză la public şi oamenii îl iubeau necondiţionat, pentru felul lui de a fi. Avea o voce inconfundabilă, cei care vor să şi-l amintească să asculte cât mai mult Compact, din perioada cu Adi Ordean, Leluţ Vasilescu, cu Teo Peter. Acestea sunt momente care vor rămâne veşnic. El e o voce veşnică", a spus Bittman.

Chitaristul şi compozitorul Adrian Ordean a anunţat sâmbătă decesul lui Leo Iorga.

Solistul rock Leo Iorga, fost membru al trupelor Cargo, Compact, Schimbul 3, PACT by Leo Iorga & Adi Ordean, s-a născut la 2 decembrie 1964, la Arad.

Din toamna lui 1988 până în 1996, a fost lead vocal al grupului Compact, în componenţa Leo Iorga, Adrian Ordean, Vlady Cnejevici, Teo Peter, Emil Laghia şi Leluţ Vasilescu, formaţie catalogată de Florian Pittiş şi mulţi alţii drept "formula de aur a Compact-ului".

A lansat hituri ca: "Singur în noapte", "Mă voi întoarce", "Să te gândeşti la mine", "Toamnă în sufletul meu", "Trenul pierdut", "Ploaia", "Cine eşti tu, oare?", ''Cine-i vinovat?'', ''Te visez mereu''. AGERPRES

Subiecte în articol: Dan Bittman Leo Iorga
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri