Jurnalul.ro Ştiri Politică Dăncilă, către reprezentanţii Renault: Noile proiecte de investiţii - un semnal important privind încrederea în economia românească

Dăncilă, către reprezentanţii Renault: Noile proiecte de investiţii - un semnal important privind încrederea în economia românească

Noile proiecte de investiţii ale Renault reprezintă "un semnal important privind încrederea în economia românească", a afirmat, vineri, premierul Viorica Dăncilă la inaugurarea unui nou sediu al companiei, în Bucureşti.

"Salut noile proiecte de investiţii ale companiei dumneavoastră. Reprezintă un semnal important privind încrederea în economia românească", a afirmat ea. 

Premierul a vorbit despre dezvoltarea acestui sector. "În ultimii ani, industria auto din România a beneficiat de o creştere constantă, iar anul trecut, ţara noastră a înregistrat o producţie record de autoturisme. Acest fapt dovedeşte că suntem pe drumul cel bun şi că România oferă un climat benefic pentru mediul de afaceri. Industria auto este unul dintre sectoarele-cheie de creştere economică, sprijinit de Guvernul României printr-o serie de facilităţi fiscale, dar şi prin programe şi politici care stimulează producţia de noi autovehicule", a subliniat şefa Executivului. 

Ea a dat un exemplu în acest sens. "Practic, doar în ultimele zece luni, din cele 28 de proiecte de investiţii sprijinite prin acordarea ajutoarelor de stat, 9 sunt în domeniul auto", a evidenţiat ea, adăugând că, în acest context, au fost create "1.850 noi locuri de muncă în industria auto". 

Totodată premierul a spus că "Guvernul României a susţinut constant producătorii auto Dacia-Renault şi Ford, prin încurajarea populaţiei să achiziţioneze autoturisme noi". 

Ea a vorbit şi despre sprijinul pe care Executivul în acordă în ceea ce priveşte maşinile electrice.

"Guvernul României sprijină această tendinţă prin acordarea unui voucher a cărui valoare este cea mai mare din Europa pentru maşinile sută la sută electrice, şi anume 10.000 de euro (...) Aşteptăm cu mare interes modelul Dacia sută la sută electric", a mai spus ea. 

Dăncilă s-a referit la sprijinul guvernamental în ceea ce priveşte infrastructura şi a dat exemplu proiectele de autostrăzi Ploieşti-Braşov şi Târgu Neamţ-Iaşi. 

"Anul acesta am suplimentat bugetul investiţiilor cu 15,7 miliarde de lei, faţă de anul trecut, din care şase miliarde sunt pentru infrastructura de transport. Suntem preocupaţi ca lucrurile să avanseze rapid", a punctat şefa Executivului.

AGERPRES

Subiecte în articol: Viorica Dăncilă Renault
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri